sâmbătă, 31 decembrie 2011

Top 5 carti din cele citite de mine in 2011

1. Portretul lui Dorian Gray de Oscar Wilde
Probabil ca este prima carte din cauza finalului care m-a socat de-a dreptul, ori pur si simplu pentru ca m-am atasat de Dorian Gray si, precum un mic copil ce plange o moarte inevitabila, mi-a parut rau de cum s-a sfarsit totul.
  
2. Invitatia la vals de Mihail Drumes
In primul rand, romanul acesta este scris fara cusur, intr-un fel in care toate sentimentele evadeaza ca o rafala, si s-au depozitat in mine. M-am atasat de Micaela, mi-a parut rau de ea; in secret m-a fascinat Tudor, iar per total m-a intristat dragostea lor patata de gelozii si razbunari. Dar sa nu credeti ca am fost multimita numai in momentele grele, m-am bucurat si de scurta lor fericire la mare :). 
3. Interviu cu un vampir de Anne Rice
Louis. Motivul pentru care acest roman din toate cele scrise de Anne Rice mi-a placut mai mult. Defapt, nu pentru ca Louis este preferatul meu, ci pentru ca intregul sau personaj este captiv aici, descrieriile mi-au taiat rasuflarea, meditatiile asupra vietii au fost placute deasemenea. Tristetea personajului precum si scurtele fericiri, cautarea unui Dumnezeu atotstiutor, toate acestea sunt redate cu succes. Momentan, Anne Rice este preferata mea. 
4. Eseu despre orbire de Jose Saramago
Am asezat-o aici, pentru ca nu ma bucur atat de mult cand citesc despre cruzimi, insa din punct de vedere al rationamentului, al inteligentei cu care este redata fata umanitatii, s-ar putea sa fi meritat un loc mai sus.
5. Solar de Ian McEwan
Mi-a placut datorita personajului ingrozitor, ce si-a insusit toate defectele omenirii, comicul ce reiese dintre randuri.

Probabil ca, daca lista ar continua, as putea adauga cu usurinta Ingerul Incalecat de Radu Aldulescu ori Intriga matrimoniala de Jeffrey Eugenides, sau la fel de bine, daca nu as fi mai exclusivista in alegerile mele, n-ar mai fi un top din ceea ce am citit eu in acest an. Defapt, probabil ca topul nu este strict calitativ, ci mai degraba o combinatie intre impactul emotional si o disectie rece cartii. Insa, oricum as lua-o tot aceste 5 titluri ar fi trecute, in exact aceeasi ordine, cu o mica oscilatie intre primele trei, in functie de starea mea din momentul in care scriu.



Durabila iubire

Durabila iubire de Ian McEwan,
editura Polirom, 304 pagini, pret
aprox. 30 lei
Joe Rose, personajul principal, cade victima unei obsesii, declansate de prabusirea unui balon cu aer, ce a cauzat la randul moartea unui om. Astfel, sunt martorii nefericitului incident ce va lasa, fara urme de indoaiala, cicatrici asupra psihicului. Jed Parry, unul dintre martori si in acelasi timp participant la actiune, se simte legat prin drama respectiva de Joe, dand nastere unei iubiri bolnavicioase, neimpartasite, ce devine o obsesie. Intr-un fel curios, aceasta iubire se impleteste cu dorinta de a-si aduce persoana iubita pe calea religiei, fiind convins ca dorinta sa este identica cu cea al lui Dumnezeu. Problemele apar cand Parry il suna pe Joe in mijlocul noptii pentru a-i marturisi iubirea sa, cand incepe sa-l urmareasca oriunde se duce si, mai ales, atunci cand incepe sa primeasca 3-4 scrisori de dragoste pe saptamana. Spre disperarea victimei, sotia sa se indoieste de insusi existenta lui Parry.

Scrisa de Ian McEwan, autor de care eu insami ma simt din ce in ce mai dependenta, nu se putea sa fie un esec, ori o poveste care deriveaza de la tema propusa.Mi-a placut, pot sa spun ca finalul te pune in fata unei realitati logice, si simultan, socante.  Alt lucru, care mi se pare ca stabileste caracterul acestui roman, este ca pe parcursul actiunii, sunt puse in ordine si observatiile asupra naturii umane de catre narator (Joe), dar in final, reiese o imagine mult mai complexa asupra celor citite decat este prezenta in mod direct prin cuvinte.

Pe alocuri este amuzant, pericolul la care Joe este supus mi-a facut inima sa stea in loc, ca apoi sa degust cu satisfactie observatiile sale inteligente, ori ce alegeri face cand are in fata sa violenta.

Pe de-antregul este frumos scrisa, o recomand, am constientizat talentul autorului care, cred, trece peste linia normalitatii; mai departe in agenda: Amsterdam, o carticica de numai 15 lei. Si acestea fiind spuse, aceasta a fost ultima carte a anului 2011...

Fata cu dragon tatuat/ The girl with the dragon tattoo

Genul: Actiune
Durata: 158 minute
Regia: David Fincher
Limba: Engleza
Audienţa: IM-18
In rolurile principale: Daniel Craig, Rooney Mara, Stellan Skarsgård, Christopher Plummer


Desi nu am vazut celelalte filme dupa aceeasi trilologie, desi nu am citit cartile, si desi am auzit ca finalul a fost diferit fata de cel prevazut in carte, sunt sigura ca o varianta mai buna de atat nu era posibila. Si cand un film iti place atat de mult, iti vine greu sa-te dezvalui si sa spui exact de ce, mai ales ca nici eu nu-mi dau seama exact. Printre altele, Fata cu dragon tatuat aduce un pic cu Pielea in care traiesc, prin impactul emotional asupra publicului, mai ales atunci cand cel care vine la film nu are nici o idee despre ce urmeaza sa vada.

Actiunea se contureaza in jurul disparitiei unei fete (Hariet Vanger) care a disparut fara sa lase nici o urma. Defapt, este suspectat ca disparitia fetei a fost cauzata de o crima, iar cadavrul a fost prea bine ascuns pentru politie. Insa, toate acestea s-au intamplat de mai bine de 40 de ani. Unchiul Harietei il angajeaza pe Mikael Blomkvist (Daniel Craig) sa afla ce s-a intamplat cu adevarat. El (unchiul) are motive sa creada ca moartea fetei are legatura cu afacerile sale, el fiind detinatorul unei mari companii. Astfel, suspectii sunt redusi la membrii familei. Intrebarea este: care dintre ei este vinovatul? Aici intervine  Lisbeth Salander (Rooney Mara), noul asistent al lui Mikael.

Am incercat sa nu dezvalui prea multe asupra faptelor si asupra descoperirii personajelor, insa desigur, daca ati citit cartile, este inutil.

Acesta este ultimul film al anului 2011 pe care-l comentez aici, si deasemenea, cred ca este cel mai frumos pe care l-am vazut dupa o buna perioada.

Cartea dupa care filmul a fost facut: Barbati care urasc femeile

joi, 29 decembrie 2011

Memoriile unei gheise

Memoriile unei gheise de Arthur Golden,
editura Humanitas, 497 pagini,
pret aprox. 45 lei
De prin 2008, am tot observat Memoriile unei gheise prin librarii, alaturi de o mica precizare: este un bestseller international, numarul 1 in topurile din Europe si America, etc. De aici cred ca a pornit si sfiala mea, in ciuda unei pasiuni incotestabile cu privire la chinezoaice si gheise, ajungand sa ramana necitita pana in 2011. Si cred ca ar fi fost mai bine asa, pentru ca in ciuda unei povesti bine ilustrate, ramane un roman rigid, in care nu se contureaza pe nici un sentiment, al carui finalul m-a interesat mai putin ori chiar deloc. Vazusem si filmul si de aceea s-ar putea sa nu ma fi impresionat.

In orice caz, sa pun in ordine si actiunea:
Este vorba despre Chiyo, o fata dintr-un sat de pescari, care in urma imbolnavirii mamei sale, este vanduta in Kyoto impreuna cu sora sa mai mare. Chiyo ajunge intr-o okiya pentru a fi invata sa devina o gheisa. Gheisa, in ciuda unor prejudecati, nu este o prostituata, ci o artista (numele de gheisa provine de la cuvantul arta) care vopsita pe fata cu alb, cu buze rosii, cu parul prins intr-un coc complicat si imbracata intr-un chimono are rolul de a intretine atmosfera seriile si de a distra barbatii instariti. In lumea gheiselor sunt multe ritualuri si traditii ce trebuie implinite pentru a fi atinsa perfectiunea. Pe langa multe altele se numara si mizague (licitarea virginitatii unei tinere gheise), ori alegerea unui danna (un amant pentru o anumita pentru o anumita perioada de timp care trebuie sa intretina acea gheisa).

Oricum lumea, de gheisa a micutei Chiyo, nu ocupa mai mult de un sfert din carte, pentru ca restul este despre rivalitatiile pe care le are cu Hatsumomo, si suferintele vietii pana la devenirea intr-o geisha de succes.

Mi s-a parut ca are note mult prea dramatice, ca este mult prea citibila si de aici nu m-a cucerit, m-a lasat rece, desi recunosc, inauntrul cartii se afla o poveste simpatica. Si chiar daca unele detalii si amintirile scoase la iveala in mod subiectiv, cu tot felul de comparatii si epitete dragalase sunt simpatice, am simtit ca toate acestea nu duc nicaieri, m-am cam plictisit.

Defapt, ceea ce m-a deranjat a fost ca pe langa actiune nu exista nimic in substrat, totul este ceea ce pare, si practic nu-ti provoaca o stare anume, nu te emotioneaza de nici un fel.

Sa fie traducerea de vina pentru lipsa mea de interes?


luni, 26 decembrie 2011

Solar

Solar de Ian McEwan, editura
Polirom, 396 pagini, pret aprox. 30
lei
Michael Beard este un fizician englez, gras si pitic, care se afla la a cincea sa casnicie si aceasta in pragul extintiei. Laureat Nobel de pe vremea cand avea ambitii inalte, acum traieste, fara sa-i fie constiinta patata, de pe urma reputatiei sale, tine prelegeri, calatoreste cu avionul, toate acestea pe banii altora. Desi pana in momentul respectiv el fusese cel descoperit in relatii cu alte femei, si chiar daca si-n casnicia respectiva isi inselase sotia de mai multe ori, prin ipocrizia sa este foarte surprins si vadit insultat ca si Patrice, nevasta-sa, are un amant. Cand tanarul moare in casa sa, Beard reuseste sa masluiasca lucrurile astfel incat sa para ca celalalt amant al sotiei l-a omarat pe acesta, rezolvandu-si astfel viata atat din punct de vedere personal, cat si profesional.


Il ador pe Michael Beard! Probabil dintre toate personajele de care am dat pana acum, este preferatul meu, tocmai pentru ca este atat de ingrozitor, iar punctele sale de vedere mai mult de cat curioase, moralitatea practic inexistenta.

O sa razi, ori cel putin o sa fi cu zambetul pe buze pe tot parcursul lecturii, caci amestecul dintre un personaj principal oribil si modul ironic, inteligent in care cartea este scrisa este absolut delicioasa! In plus fata de toate acestea, autorul iti descrie cu gandeste Beard, cum savureaza mancarea, modul egoist in care se gandeste la femei, la planeta si la alti oameni.

Solar este scris foarte frumos, normal, mi-a placut; Ian McEwan aduce un aer proaspat, actiunea este ingenioasa, in concluzie, este o carte ,,adevarata", pe care o recomand. Nu-i asa ca pana si coperta este frumoasa?

Am vazut o recenzie foarte draguta pe chestii livresti.

vineri, 23 decembrie 2011

Dragostea Florii-de-Bujor


Dragostea Florii-de-Bujor de Lisa See,
editura rao, 335 pagini,
pret aprox. 35 RON.
Floare-de-bujor este o fata de saisprezece ani. Conform traditiei, picioarele sale sunt legate, sotul, deasemenea, ales. Tatal sau, un om foarte bogat, organizeaza o reprezentatie de opera clasica. Totusi, aceasa reprezentatie inseamna o incalcare a regulilor, intrucat majoritatea femeilor nu au voie sa iasa din casa, iar fetele nemaritate sa vada alti barbati, vor vedea spectacolul din spatele unui paravan. La acest eveniment ce dureaza trei zile, Floare-de-Bujor ajunge sa se indragosteasca de un tanar poet. Riscandu-si reputatia, se intalneste cu el in secret, in timpul reprezentatiilor. Din cauza ca ziua nuntii se apropie, ea se sperie de o casatorie cu un om pe care nu il cunoaste si de care ii e teama sa nu fie de doua ori cat ea la varsta, ori sa fie hidos si crud. Viseaza cu ochii deschisi la tanarul pe care-l intalnise, ajunge sa nu mai manance, nu asculta sfatul doctoriilor, iar vracii nu mai au cu ce o ajuta, spre disperarea parintiilor.

Actiunea are loc in China secolului 17. Spre deosebire de Floare-de-Zapada si evantaiul secret, accentul nu cade pe legarea picioarelor, ori pe viata obisnuita a unei femei, ci pe credinta religioasa care se aplica exact ca-n scrieri chiar si dupa moarte. Astfel, dupa moartea sa, Floare-de-Bujor, trecand de impartirea sufletului in trei, ajunge sa supravegheze lumea sa, sub forma unui spirit. S-ar putea ca, din acest punct de vedere, sa vi se pare un roman exagerat, insa nu este deloc penibil, pentru ca e scris de Lisa See.

Mai intai de toate, vreau sa spun ca Lisa See este unul dintre cei mai nemilosi scriitori. Iti afiseaza iluzii, te fac sa te indragostesti de fiecare cuvant, ca apoi sa ti le smulga fara mila, dezvaluind un viitor crunt. Din acest curaj, Lisa See este una dintre cele mai bune scriitorare pe care le-am citit, din frumusetea lecturii ilustrata intr-un mod dureros, dar care reuseste sa te tina legat timp de o zi intreaga. Pornind de la Floare-de-Zapada si evantaiul secret reuseste sa scrie carti ce au propiul izvor de originalitate, legandu-se cu maiestrie de posibilele povesti din China. In general, subiectul abordat de autoarea romanului sunt dragostea, femeia in spatiul chinezesc si lista continua.

Precum sfintenia care nu poate fi atinsa decat prin bunatate, ci are nevoie si de traire, de sacrificiu; precum dragostea care nu poate fi considerata mare decat atunci cand aduce suferinta, asa sunt si personajele create de Lisa See. Sunt inspirationale; stilul simplu, cuvinte mici, ajung sa redea intr-o perfecta armonie sufletul eroinei care la o varsta atat de frageda trece prin intamplari care ajung sa o maturizeze. Personajele sale au nevoie de tragedie, de dragoste si de dorinta, poate si de incapatanare dar neaparat de suferinta pentru a-si atinge locul bineritat, in inima si memoria cititorului.

Este o carte care-ti poate inmuia usor sufletul, mai ales, acum, in apropierea Craciunului, cand o nevoie ciudata de a plange si a ma bucura simultan a aparut.

Cred ca nu mai trebuie mentionat ca o recomand, oricand si oricui, romanele sale nu au varsta. Singurul lucru de care-mi pare rau este ca imaginea de pe coperta, precum si acel gri folosit la umbre, imitatia texturii unei foi pentru pictura, nu este deloc avantajoasa. Cred ca si de aici (desi imi este rusine sa spun) porneste faptul ca m-am indoit de calitatea acestei povesti.

Din lectura Lisa See urmeaza Fetele din Shanghai.

miercuri, 21 decembrie 2011

Intriga matrimoniala


Intriga matrimoniala de Jeffrey Eugenides,
editura POLIROM, 449 pagini, pret aprox.
40 RON
Inceputul cartii ne-o prezinta pe Madeleine intr-o dimineata,  in care, mahmura fiind dupa o noapte agitata, trebuie sa-si intampine parintii si sa pastreze o nota rezonabila. Aflam ca este ziua absolvirii si ca in seara precedenta fusese la un chef pentru a-si sterge lacrimile provocate de despartirea de Leonard. Desigur, parintii n-au habar ca ea s-a despartit de Leonard, sunt nerabdatori sa-l cunoasca si sa-i vada apartamentul, care inca mai poarta urmele petrecerii.

Cele trei personaje in jurul carora romanul se invarte sunt Madeleine, pasionata de carti(in special Jane Austen), Mitchell, absolvent in teologie si Leonard, specializat in biologie. Amandoi o iubesc pe Madeleine, insa ea il prefera tot pe baiatul exhuberant, inovativ si energic, care este Leonard, in pofida faptului ca a fost diagnosticat maniaco-depresiv, boala care ba ii anuleaza aceste calitati, ba i le aduce in zona nebuniei. In schimb, Mitchell, care nu este tocmai Casanova, intra in competitie pentru Madeleine. Si de aici, cartea consta-n cunoasterea de sine a celor trei personaje, maturizarea lor, si desigur, sa afli cu cine ramane Madeleine.

Personal, cel mai mult mi-a placut Leonard, chiar si atunci cand, din cauza depresiei, nu se mai dadea jos din pat. Mitchell mi s-a parut simpatic, si mi-a fost mila de el pentru lipsa sa de curaj in a-si lua soarta in maini, nu prea se straduia sa iasa ceva din relatia lor. In schimb, despre Madeleine, pot spune ca mi-a placut apetitul pentru carti si ca nu l-a abandonat pe Leonard asa usor. In mare, te poti identifica cu o mare parte din personaje.

Actiunea are loc prin anii 80' in America (plus Paris, India si pe unde a mai calatorit Mithcell). Cartea este narata la persoana a III-a, iar unghiul din care intamplarile sunt vizionate se schimba, de la personaj la personaj, astfel incat tu, ca cititor, ajungi sa stii tot.

Este scrisa de un american, in acel stil caracteristic cu propozitii simple, clare, fara briz-brizuri, cu o usoara adiere de superioritate, reiesita din natura criticului. Nu este chiar stilul meu preferat, insa naratiunea, sentimentele, totul este atat de bine croit incat sincer, mi se rupe-n doua de valoarea culturala. Dar, trecand, printr-o analiza mai dura, as putea afira ca autorul nu detine un talent iesit din comun, proza mi s-a parut pe alocuri fortata.

Cartea sugerata in Elle, nu m-a dezamagit deloc, se citeste foarte repede, insa nu este superficiala, nu se concetreaza numai pe actiune, atinge si note retrospective, emotioneaza cititorul, este un roman complet. Mi-a placut; recomand!!

duminică, 18 decembrie 2011

Mission Impossible 4: Ghost Protocol (Misiune Imposibila)

Genul:  Actiune
Durata: 133 minute
Regia: Brad Bird
Limba: Engleza
Audienţa: N-15
In rolurile principale: Tom Cruise, Jeremy Renner, Simon Pegg

Misiune Imposibila 4 este, dupa parerea mea, de departe cel mai slab film din seria cu Tom Cruise.

De ce?  In primul rand, inafara de Tom Cruise care joaca bine, restul actorilor au avut o prestatie destul de slabuta spre zona penibilului. Dar, nici macar de acest avantaj nu a fost folosit cum trebuie, Tom C. nu apare destul de des, iar atunci cand apare, personajul sau Ethan Hunt n-are sclipire.

 Misiunea este impiedicarea unei miscari teroriste, care dusa pana la capat, ar delcansa un razboi nuclear, un al III-lea Razboi Mondial provocat de America si Rusia. Faza cu armele nucleare si tensiunea permanena intre Rusia si America (devenita aproape un mit), salvarea Terrei- toate acestea mi s-au parut copliaroase, o ideea epuizata si automat plictisitoare. Dezamagitor este ca, nu exista nici un pic de suspans (poate doar frica sa nu se raneasca Ethan Hunt), firul narativ, personajele sunt prea multe si fara sens, in general filmul este sub asteptari. Nu exista nici un bob de inteligenta, nici macar un personaj cu identitate dubla, nimic. Actiune exista, si este singurul lucru bine pus la punct, probabil pentru amatorii genului ar putea oferi un prilej de relaxare? .

vineri, 16 decembrie 2011

Elevul Dima dintr-a saptea

Elevul Dima dintr-a saptea de Mihail
Drumes, Biblioteca pentru toti, 461 pag.
pret aprox. 12 RON
Trebuie sa recunosc ca dupa Invitatia la vals, am ramas pe viata marcata ca fan Mihail Drumes. In catva timp am pus mana si pe Elevul Dima dintr-a saptea. Comparativ cu cealalta carte anterior mentionata, trebuie sa spun ca nu se aseamana, subiectul difera. As putrea spune insa, ca finalul acestei carti aduce totusi un pic cu Invitatie la vals prin fapte cat si prin sentimetele. Oricum, este o carte absolut delicioasa,  eram cam sceptica cu privire la subiectul adolescentei, insa uite ca mi-a placut. Alt lucru de mentionat, are 461 de pagini, iar cumparata de la Adevarul costa destul de putin, se mai se afla in carte si un interviu cu Mihail Drumes. Ii multumesc prietenei mele, Adriana pentru ca mi-a sugerat aceasta lectura.

Actiunea are loc in preioada interbelica. Este vorba despre Dima, un adolescent care pana atunci nu mai fusese la vreo scoala publica, din cauza ca tatal era ministru, a calatorit prin lume, a fost la Paris, s-a nascut la Londra etc.. Se muta la liceul din Craiova unde, reuseste sa se imprieteneasca cu toata lumea. Este de altfel foarte simpatic acest baietel, caci la inceput este foarte naiv si as putea spune, inocent- nu cunoaste expresiile celorlati baieti si asa mai departe. Cartea este narata la persoana I, din punctul de vedere al lui Grig (Dima). In aceasta perioada a adolescentei, el nu poate iubi decat vesnic, viseaza la vedeta  Alina Barbu, se angajeaza mai intai intr-o excursie planuita de el pana la Dunare, dar apoi renunta caci vrea sa exploreze o insula pustie din Pacific unde multe comori ii sunt promise. Isi castiga usor popularitatea, are vise marete, este baiat citit, si astfel toate se leaga. Creeaza o organizatie numita A.R.P.E.T., in care ajung sa se inscrie 1.000 de elevi mai mari si mai mici. Desigur ca scoala actioneaza la aceasta organizatie de anvergura si trimite un profesor pentru a supraveghea actiunea. De altfel si momentul din viata lui Dima, este cel in care personalitatea i se definitiveaza, si ajungi sa-l vezi de la fantasmele lui cu privire la Alina Barbu, la prima lui noapte de dragoste si prima iubita.

In prima parte sunt prezentate trairile lui Dima, presonaj-narator, in noul mediu, iar in a doua parte sunt prezente micile sale intamplari. De altfeln as adauga si o ultima parte, cea in care are loc revolta contra scolii si urmarile dezastruase asupra vietii sale plus capitolul in care este infatisata viata sa dupa cinsperezece ani.

duminică, 11 decembrie 2011

Invitatia la vals

Invitatia la vals de Mihail Drumes, editura Art,
251 pagini, pret aprox 25 lei
Off..! este o carte atat de frumoasa incat, imediat ce am terminat-o, m-am repezit imediat la primele pagini pentru a o reciti. Astfel incat, chiar de la inceput recomand, recomand, in stanga si-n dreapta. De asemenea, Invitatie la vals de Drumes este a doua/a treia carte, pe care citind-o, mi-a provocat lacrimi, si pe care am refuzat-o sa se termine. 

Scris in anul 1937, tema romanului este dragostea, care, din cauza persoanelor care se aseamana prea mult, din cauza razbunarii si a orgoliului, ori a soartei nefaste, se transforam intr-un blestem, un contract catre nefericire si-n mod automat, sinucidere. Ori, ca orice mare dragoste, nu se poate sfarsi printr-o linistita casatorie, si din pacate, nu poate dura pana-n adanci batraneti.


Tudor Petricani este unul dintre acele personaje, pe care, dupa primele pagini, ajungi sa-l dispretuiesti. Este imposibil de orgolios, pentru a-si satisface mandria ii injoseste pe profesori, aranjeaza salvari eroice a fetelor de la inec si lista continua. De cand se stie si-a sedus amantele in doi timpi, jubiland apoi de fericire cand se despartea de ele, satisfacandu-si orgoliul. Ziua este un elev cunoscut in intreaga instituitie, iar seara petrece dupa bunul plac. Asa s-ntampla ca-si planuieste sa o cucereasca pe Micaela, pentru a-si dovedi, chipurile, ca poate avea orice femeie vrea. Pana sa-si dea seama ca face, ajunge sa-i scrie peste douazeci de scrisori de dragoste, si desi nu vrea sa recunoasca este indragostit pana peste cap. Si de aici, daca nu mai devreme, cred ca oricui i se schimba parerea despre Tudor, eu, cel putin m-am indragostit pana peste cap de personaj, mai ales ca, spre finalul cartii te induioseaza cum singur din dorinta razbunarii si a satisfacerii mandriei, isi taie, in mod inconstient, creanga de sub picioare.

Nu am fost sufocata de atat romantism, partea cea mai buna a relatie lor nu dureaza mai mult de un sfert din carte. In schimb, avem un prin-plan al mintii lui Tudor, personajul principal masculin, cum gandeste si cum iubeste.

Despre carte-inspirata din realitate

Citat din Elevul Dima dintr-a saptea de la Adevarul, Cronologie :
Intr-un interviu, scriitorul marturiseste ca s-a inspirat dintr-un fapt real: << Subiectul Invitatiei la vals mi l-a furnizat un fapt petrecut in realitate. Pe cand eram student, locuiam la o batrana propietareasa, vaduva unui colonel. O chema Alexandra (ea e Alexa in roman, dar... intinerita mult). Toata casa era plina de fotografiile unei fete de o frumusete neobisnuita. O chema Virginia si era fiica propietaresei. Intr-o zi, mi-a destainuit durerea ei.

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Moneyball: Arta de a invinge

Genul:  Drama, Biografic
Durata: 133 minute
Regia: Benet Miller
Limba: Engleza
Audienţa: Audienta Generala
In rolurile principale: Brad Pitt, Jonah Hill, Phlip Seymour Hoffman

Inspirat din realitate, in film este vorba despre Billy Beane (Brad Pitt), un fost jucator de baseball care acum, este manager-ul echipei. Trei dintre cei mai buni jucatori ai sai au fost cumparati de alte echipe, bugetul s-a redus iar astfel ceilalti raman cu o treime din salariu. Ca sa se descurce, el trebuie sa faca schimbari in echipa, insa cum? Pai... il descopera pe Peter, un pusti care de curand a absolvit facultatea Yale in economie. Acesta crede ca aplicand statistici si calcule matematice, ar putea sa castige campionatul. Asa ajung sa isi schimbe echipa cu oamenii care aparent, nu ar fi buni de nimic.

Din fericire, filmul nu este despre despre baseball, ci despre planul ingenios, cum ei se confrunta cu publicul, presa, conducerea si antrenorii neincrezatori ca baseball-ul ar putea suferi schimbari majore.
.
Doboara recoduri, spectatorii se implica emotional, dar din pacate, nu castiga premiul cel mare. Deci, nu devine chiar un film tipic american in care visele si inovatiile sunt duse pana in panzele albe.

M-am cam plictisit pe-alocuri, ori chiar mai mult, pentru ca: unu este previzibil si doi actiunea este prea distanta, nu se intra in detalii, si nu am simtit ca filmul era adresat mie. A fost prea lung, povestea prea trasa de coada.

Cat despre Brad Pitt despre care niciodata nu mi s-a parut ca are cine stie ce talente actoricesti, insa in acest film mi s-a parut chiar slab.



miercuri, 7 decembrie 2011

Ingerul Incalecat


Ingerul Incalecat de Radu Aldulescu,
editura Carte Romaneasca, 330 de pagini,
pret aprox 25 de lei
SUBIECT: Prin Ingerul incalecat patrunzi in universul lui Robert Stan, zis si Robert Diavolul. Povestea este legata de actuala sa iubita, Doinita, de familia si de pamanturile ei, astfel incat ajungi sa stii de bunica Pipilina, de prietena Mariana, de sora-sa. Ajungi se te simti de parca i-ai cunoaste pe toti din Frasineni(satul natal al Doinitei), pe matusiile si prietenii lui Robert. Despre nfluenta comunismul asupra oamenilor, odata cu saracia si dusmania ce vine automat la pachet.
Actiunea are loc in Romania comunista anilor '70, in acest sat de langa raul Cerna, cat si-n Bucuresti unde toti se chinuie de pe-o zi pe alta.

Istoricul personajelor Robert si Doinita precum si a cunostiintelor lor este distribuit in mod inegal, intr-o aparenta dezordine, pe diferite valuri ale timpului, dar, neasteptat este ca toate se potrivesc precum intr-un roman politist, iar ,,inselaciunea" consta in faptul ca totul iti este dezvaluit incetul cu incetul, lingurita cu lingurita.

Din toata aceasta implicare a autorului de reda cat mai bine locurile si oamenii cat mai bine, nu pot rezulta decat personaje complexe, umor, dar si o valoare istorica, intrucat chiar daca nu am fost atat de familiarizata cu fenomenul comunismului, am fost intrigata iar pe alocuri m-a socat, caci nici in cele mai adanci cosmare nu credeam ca cineva va zice ca daca mananci carne este cel mai ghiftuit om de pe planeta.

Limbaj popular este deseori obscen ori vulgar, dar nu scarbeste in mai mare masura pe cat amuza cititorul, de asemenea sa nu uit sa mentionez si injuraturile, caci sunt destule. Si totusi, desi acest limbaj m-a cam ametit pe la inceput de vroiam sa las cartea din mana, mi se pare ca se muleaza perfect pe personaje: oamenii de la tara, muncitori si puscariasi, caci ar fi fost penibil ca rudareasa din poiana sa aiba cine stie ce vocabular.

Despre final, mi-a last un gust dulce-amarui, pe de-o parte mi-a placut, pe de alta ma asteptam la ceva mai curajos, la noi simboluri aruncate in bataia vantului, la un incediu devastator, nu la o fuga nebuna cu banii la subtioara.

In concluzie, mi-a placut mult, mai ales pentru dezinvoltura autorului, pentru personajele bogate, m-a facut sa mai vreau sa citesc de Radu Aldulescu, sper sa mai citesc de acest autor Ana Maria si ingerii. Recomand!

PS: Singura acuza adresata autorului, dar care nici o legatura directa cu romanul in discutie, este ca intr-un interviu de pe youtube, spune fara nici o jena ca el faca parte din generatia anilor '50 si ca, in mod normal, este uns pana peste cap cu manele

duminică, 4 decembrie 2011

Rum diary (Jurnalul unui iubitor de rom)

Genul: Comedie 
Durata: 110 minute
Regia: Bruce Robinson
Scenariul: Bruce Robinson,Hunter S. Thompson

Limba: Engleza
Audienţa: N-15
In rolurile principale: Amber Heard, Johnny Depp, Aaron Eckhart

Paul Kemp este un alcoolic prin nastere, care merge in Porto Rico unde este angajat la un ziar. Se indragosteste de o femeie frumoasa, dar care este logodita cu un mafiot foarte bogat. Ajunge sa lucreze pentru acest afacerist corupt, intra in probleme cu politia, iar in final, cand ai crede ca macar se va alege cu fata, ea fuge-n New York. Si tot ce-i mai ramane este sa plece si el in tarile calde unde spera sa se razbune pe propietarul ziarului unde a lucrat.

Desigur, printre toate acestea suntem intampinati de o intriga complicata, scene hilare, lupte cu cocosi, peisaje exotice, muzica buna, rom, ambitiile acestui scriitor in devenire si...mai mult rom.
Problema esta ca avem multe fire narative, multe probeleme, care se unesc prin bautura, petreceri si droguri insa nici unul dintre ele nu este dus pana la capat, astfel incat filmul nu este in mare despre nimic concret, singurul element placut este atmosfera unei insule tropicale.

Dupa ce l-am vazut pe Johnny Depp in interminabila serie ,,Piratii din Caraibe" a sosit vremea sa mai joace si-n altceva. In acest film nu-si pastreaza decat o mica doza din farmecul lui natural, asa ca avem un rol care putea fi inerpretat cu mai multa vitalitate, Johnny Depp este destul de moale, anumite scene mi s-au parut jalnice, insa este amuzant si printre altele ramane sexi. Restul actorilor mi-au placut, dar cred ca se putea si mai bine.
Ceea ce mi s-a prut deplorabil este ca actiune se desfasoara in anii '50. Hainele nu sunt deloc sugestive, si daca nu stiam de dinainte timpul actiunii, as fi zis ca toti sunt nebuni, de ce nu au laptop, de ce folosesc o masini de scris?
In concluzie, este un film mediocru, amuzant pe-alocuri, dar cuminte, potrivit pentru vacanta, cand la cinematograf mai ajung si alte filme despre revelion si ,,bucuria Craciunului''. Dar, nu vi se pare totusi cinic momentul in care este lansat acest film: in  gerul bobotezei, cand lumea il asteapta e mosu', apare Johnny Depp and co. cu insulele tropicale, mai, mai ca sa-ti faca in ciuda ca esti blocat in casa!?


vineri, 2 decembrie 2011

Romeo si Julieta

Dupa atata timp in care am auzit de Rome si Julieta, am zis ca e timpul sa ma avant si eu in aceasta lectura.

Firul narativ: In Verona, traiesc două familii de nobili care se  dusmanesc de moarte: Montague şi Capulet. La un bal dat de familia Capulet, Julieta il intalneste pe Romeo, oaspete neinvitat din familia rivala. Fiind indragostiti, se duc la calugarul Laurence care-i casatoreste fara stirea nimanui. Din pacate, Romeo trebuie sa plece din Verona, este exilat ca pedeaspa a omorarii lui Tybalt, varul Julietei. Intre timp ducele Capulet o logodeste pe Julieta cu Paris. Cei doi trebuie sa se casatoreasca in termen de cateva zile. Nestiind ce sa faca, Julieta se duce la calugarul Laurence. Acesta ii da o bautura pe care, odata ingitita te afunzi intr-un somn inselator, ce-i va face pe ceilalti sa o considere moarta. Cu speranta ca va fi depusa in cavoul familiei de unde Romeo o va salva, Juleta bea otrava. Din cauza ciumei Romeo nu afla de planul Julietei, si ca toti ceilalti o considera moarta. Se duce la mormant, unde in fata trpului neinsufletit al Julietei se sinucide. Cand se trezeste din somn cu Romeo in bratele sale, Julieta se hotaraste sa-si ia si ea viata. Cele doua familii afla de Romeo si Julieta, tragedia celor doi aducand impacarea famililor.


Lumina esre asociata cu frumusete si iubire, intunericului, a urii si a mortii. Lumina iubirii julietei si lui Romeo este ca o lumina in intuneric, iubirea dintre doi copii a caselor Mont. si C., in contrast cu fundalul, unde este numai ura si dusmanie. Pana si in cavou, trupul moartei Juliete emana lumina prin propia frumusete in bezna ce-nconjoara cadavrele.

 
Desi este o opera extrem de frumoasa, trebuie sa spun ca ma simt up pic dezamagita, ma asteptam la o muzicalitate aparte, la o drama si mai mare. Si cred ca dezamagirea vine din ceea Romeo si Julieta a devenit: un mit. De asemenea Shakespeare a devenit si el o sursa de speculatii, imdeiat cum numele este rostit apare imaginea unui geniu al Evului Mediu.

marți, 29 noiembrie 2011

Muncile lui Hercule

Municle lui Hercule de Agatha Christie
editura rao
Marele Hercule Poirot vrea sa se pensioneze, dar inainte de asta vrea sa indeplineasca doisprezece cazuri dupa modelul zeului din antichitate.

Cele doisprezece cazuri ar trebui sa urmeze si tema cazurilor lui Hercule, insa micutul detectiv nu se va lupta cu lei si asa mai departe, ci va rezolva mistere care dupa o anumita abstractizare ar trebui sa semene cu cele din antichitate, macar dupa ideea principala.

Cartea are 318 pagini si de aici cele doisprezece mistere vor fi foarte scurte si cu siguranta chiar te vei simti luat prin surpindere la final. Fiecarui capitol ii este destinat cate o munca si de aici avem doisprezece capitole si un Cuvant-inainte. Automat nu apar detalii, nu te legi prea tare emotional de cursul actiunii ori de personaje, dar mi se pare ca astfel treci rapid prin mai multe ghicitori si nu te plictisesti; capitolele au o dinamica aparte.

Simt ca i-ar lipsi ceva dar nu sunt sigura...probabil ca nu mi-au placut chiar toate cazurile, si asta ar fi lipsa.

In schimb, dupa titlu ,,Muncile lui Hercule" inafara de referirea la zeul grec, iti este indusa si ideea ca muncile sale vor fi nemaipomenite, intr-un fel Poirot aflandu-se si la finalul carirerei mi se pare normal ca actiunea sa fie mai dramatica, mai apocaliptica. In schimb, tot ce primim este o lectura cuminte, simpatica dar care nu include nimic nemaipomenit.

Capitolele mele preferate ar fi 6-Pasarile Stimfalide si 7-Taurul din Creta.

Printre alte randuri, mi-as fi dorit ca Agatha Christie sa fi scris macar un roman politist in care, in afara de itele foarte bine cusute, sa existe si descrieri, o profunzime a planelor, ceva.

  • As recomanda ca lectura usoara, pentru vacanta ori de citit in metrou, nu pentru ,,continutul provocator", desi, repet, este o carticica simpatica cu tot cu mustaciosul Hercule Poirot.

Program

Am de gand ca pornind din luna DECEMBRIE in fiecare luna:

  • sa citesc o carte clasica de autor universal + o carte romaneasca + ...
  • sa vad min 3 filme de la cinema + ...

Anonymus

Genul:  Drama, Istoric
Durata:  130 minute
Regia: Roland Emmerich
Ţara: Marea Britanie, Germania
Limba: Engleza
Audienţa: A.P.-12
In rolurile principale: Rhys Ifans, Vanessa Redgrave, David Thewlis, Xavier Samuel, Jamie Campbell

O intrebare pe care multi si-au mai pus-o de-alungul timpului este spusa: a fost William Shakspeare autorul operelor consternate? Motivul indoielilor este ca in familia lui Shakespeare tatal a fost analfabet iar copii la fel. In testamentul sau nici un manuscris n-a fost pomenit. Defapt, n-a fost gasit nici un act semnat de Shakspere.


Scena filmului incepe cand la un teatru, un om nenumit urca pe scena sprea prezenta povestea controversata in care William Shaspeare nu si-a scris piesele. Ideea de baza la aceste conspiratii este ca nobilii nu aveau, spre binele pozitiei sociale, voie sa compuna. De asemenea, este sugerat ca nici un om din clasa de mijloc nu ar fi fost  in stare sa creeze asa lucrari.

Filmul evoca vremuriel medievale ale Londrei ce pentru noi par a fi atat de indepartate pe cat sunt si extraterestrii.  Actiunea are loc pe vremea lui Shakspeare, pe timpul Elisabetei I. Avem astfel o Londra cenusie, plina de cladiri gotice, intriga, complot si oamenii de la baza piramidei sociale ce se lasa inlantuiti in mreajmele lui Shakespeare. Defapt, de aici puterea penitei devine putere politica, si ne indreptam catre povestea ascensiunii la tronul Angliei.


Despre film ce pot spune este ca avem multe personaje, firele actiunii sunt destul incurcate, franturi de timp amestecate ce se unesc intr-un final decisiv.

Ce este de observat e ca in aceasta evocare vizuala a timpurilor si a locurilor ceea ce ne place in final cel mai mult sunt chiar piesele lui Shakespeare. Alt lucru este ca viziunea din Anonymous asupra Elisabetei I este una de curva. Copii Elisabetei se regasesc peste tot, este usor influentabila si nu pare ca ea controleaza cu adevarat tara. De retinut este ca istoria ne-o prezinta pe Elisabeta I a Angliei ca unul dintre cei mai mari monahi, iar aceste parti negative nu sunt pentru umanizarea personajului, ci constau in singurele trasaturi ale sale.

Desi unor persoane s-ar putea sa li se para ca filmul consta intr-o speculatie prea mare, mie mi-a placut cum au reusit sa combine atatea personaltati istorice si atatea fapte, facandu-ma sa realizez ca ceea ce stim despre trecut este interpretabil.

Distributia mi-a placut, costumele sunt bune (nu excelente), decorul este minunat.



Quills


Genul: Drama
Durata: 130 minute
Regia: Philip Kaufman
Ţara: Marea Britanie, S.U.A
Limba: Engleza
Audienţa: N-15
In rolurile principale:  Kate Winslet, Michael Caine, Geoffrey Rush, Joaquin Phoenix

Actiunea are loc in Franta secolului 18 la azilul de nebuni Chareton. In timp ce Napoleon isi exercita puterea asupra noului imperiu, preotul Abbe, care se ocupa cu tratarea pacientilor, le sugereaza sa-si inabuse frustrarile prin arta. Printre oaspetii obisnuiti se afla Marchizul de Sade, inchis aici din cauza manuscriselor sale despre perversiuni si carnalitate. Spre deosebire de alti oameni alati acolo, marchizul sta intr-un lux complet; printre averiile sale se numara si calimare de cerneala, hartie din belsug si pene prin care poate sa-si continue munca indiferent de conditii. Madeleine, o tanara angajata la azil, reuseste sa-i furnizeze unui editor romanele interzise. Spre nefericirea lui Abbe, asa ajung ca lucrarile sale sa fie recunoscute in toata tara.

Din recomandarea puterii, doctorul Royer-Collard ajunge la azil unde ordoana ca marchizului sa-i fie confiscate lucrariile, hartiile si pana. Din cauza interdictiilor, Sade este acum si mai tentat sa incalce reguliile sa creeze, si sa excite. Ajunge sa foloseasca oase de pui si propiul sange pentru a scrie.

Doctorul, in ipocrizia sa, se casatoreste cu o fata de 16 ani, ramasa orfana, ce a crescut intr-o manastire. Drept raspuns pentru nunta, la azil se organizeaza o piesa de teatru tip satira. Chiar daca castelul in care ea este intemnitata are pocale de cristal si matase din cel mai fina, covare de Prusia, locul in care este obligata sa traiasca ramane o inchisoare. Spre nebunia sotului, ea ajunge sa citeasca povestirile erotice ale Marchizului de Sade.

Pervesiuniile sale ajung iubite in tot imperiul ori, spre ipocrizia unora sa fie respinse.

Avem si un triungi amoros, preotul este indragostit de Madeleine iar ea l-a rapus si pe marchiz.

Asa cum a fost si gandit, Quills este un film care se potriveste si intrebarilor cotidiane, pana unde ar trebui sa permitem libertatea, ori ce este ea cu adevarat? Care este limita expresivitatii artistice?

Mi-a placut pentru ca te ravaseste, iti schimba starea de spirit. Fiecare personaj iti dezvaluie un sentiment, fiecare este simbolul unui persnaj tip de care aflam in cotidian. Sotia doctorului nu ramane asa de prostuta cum s-ar astepta unii, evolueaza si capata curaj tocmai prin scrierile dusmanului. Madeleina invata sa scrie si sa citeasca de la preot, acest lucru chiar pricenuindu-i distrugerea. Implicarea emotionala a preotului Abbe in toate aceste afaceri ii provoaca nebunia iar marchizul moare din sentimentul de iubire. Supravietuitorul este doctorul, tipul de om politic fara scrupule care se adapteaza dupa cum bate vantul.

Un alt argument pentru a vedea acest film este ca intruchipeaza perfect viata Marchizului de Sade, al carui nume inseamna chiar sadism.

luni, 28 noiembrie 2011

Fantoma de la opera

Genul: Dragoste, Romantic, Muzical, Drama
Durata: 143 minute
Regia: Joel Schumacher
Ţara: Marea Britanie America
Limba: Engleza, Franceza, Italiana
Distribuitor: Warner Bros.
Audienţa: Audienta Generala
In rolurile principaleGerard Butler Emmy Rossum
Patrick Wilson


Cine nu a citit La rascruce de vanturi? Ce fata nu s-a indragostit de Heatcliff? Cine nu a plans cand, in frigul noptii, Catherine a murit? Cui nu-i plac acele personajele negative, agresive ce ascund atata suferinta si inocenta cand se-ndragostesc?

In Fantoma de la Opera avem cateva dintre elementele dramatico-romantice de mai sus, acestea fiind defapt, pe langa muzica absolut superba, punctul forte.

De la moartea tatalui sau Christine a ramas singura cu mama sa Madam Giry, o profesoara de balet. Fetei i-a fost fagaduit ca va fi protejata de Ingerul Muzicii si asa, dupa schimbarea propietariilor operei ajunge vedeta principala. Indragostit de vocea sa, fantoma de la opera isi propune s-o ajute pe Christine in cariera, santajand si ucigand la nevoie. Apare Vicontele Raoul de Chagny care incurca toate atele. Christine se-ndragosteste de Raoul iar astfel furia fantomei este dezlantuita. Acest geniu al muzicii ce este fortat datorita infatisarii sale sa ramana ascuns in catacombele operei, adunand in suflet toata tristetea lumii, razbunarea si dragostea acesteia, se decide sa se razbune, dorindu-si ca prin forta tanara fecioara sa fie numai a sa.


Personal, nu mi s-a parut ca Gerald Butler este cea mai buna alegere pentru rolul fantomei. Are sarmul personajului negativ -si puterea, talentul actoricesc, insa craniul sau masiv nu-mi inspira nimic sexi, ci mai degraba inima ranita a unui baietel.

In schimb, Emmy Rossum este excelenta. Are fragilitatea eroinei, chipul sau simetric exprima deopotriva senzualitatea si inocenta necesara. La playback sta cam prost, dar per totala mi-a placut de ea.

Constumele sunt magnifice, decorul este pus la punct pana la ultimul detaliu, iar muzica te cucereste si te face sa-i dai 5/5 stele!



sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Eseu despre orbire

Eseu despre orbire de Jose Saramago,
editura Polirom, 271 de pagini
Este un roman in care Jose Saramago, incearca sa prezinte adevarata fata a lumii. Dupa parerea mea, de la bun inceput scopul, prezentarea lumii in adevarata sa hidosenie este greu de atins, si nu se poate pune in practica in orice situatie, cazurile depind unele de altele. Insa, asa ceva nu se intampla nici de cum, autorul nu pretinde a fi atotstiutor, ceea ce mi-a placut.

Ideea principala este ca toata lumea orbeste. Orbirea este tratata ca o malarie, fiind contagioasa. A fi orb pare a fi sinonim cu a fi mort, iar cand toti sunt ciumati, oamenii se transforma in animale, numai exista nici o valoare morala, nici un principiu. O singura persoana este crutata de ,, raul-alb" , iar aceea este sotia medicului oftalmolog. Desi pare a fi o binecuvantare ca ea n-a orbit, treptat verbul a ,,a vedea" devine o pedeapsa, fiind singura martora la ororiile din jurul sau.

Trei sferturi din carte, iti este indusa o senzatie de rau, pesimista datorita intamplarilor de-a dreptul macabre. In cazul in care nu esti prea absorbit de lectura nu iti este transmisa si tie. In orice caz, lucrul care m-a incantat a fost ca in final prin recapatarea vederii a orbilor, romanul capata un final fericit, omenirea este salvata de intuneric (ceea ce este gresit pentru ca orbii avea privirea innecata in alb, nu cufundata in bezna).

Stilul narativ al lui Saramogo consta in fraze lungi, cu propiile reguli de punctuatie care par deseori dezorganizate. Personajele participa la constiinta psihologica si filozofica a cartii, fiind enuntate deseori proverbe si zicale. Cliseele sunt deseori folosite, personajele nu au nume propiu-zise ci apelative, pentru a induce generalizarea claselor sociale, mai ales ca orbii nu se recunosc dupa nume, ci dupa glas.


Acestea fiind zise, parerea mea referitoare la Eseu despre orbire este una placuta, intra in topul personal deoarece ma simt mai impacata sufleteste din cauza ca la finalul romanului sfarsitul este fericit; face ca scena violului, a crimei si a abuzului sa para doar un vis urat. Am vazut si ecranizarea, Blidness, insa prefer cartea, filmul mi s-a parut mult mai crud si mai murdar. Ii multumesc lui bibliophile pentru ca mi-a recomandat aceasta lectura.

vineri, 18 noiembrie 2011

Twilight: Breaking Dawn Part 1

Genul: Dramă, Dragoste, Fantezie, Aventura
Durata: 115 minute
Regia: Bill Condon
Distribuitor: MediaPro Distribution
Scenaristi: Stephenie Meyer, Melissa Rosenberg
Audienţa: N-15
In rolurile principale: Kristen Stewart, Robert Pattinson, Taylor Lautner
 
In primul rand impresia mea generala este ca filmul le-a iesit, fiind chiar mai bun decat cartea. Imi place ca au scapat de notele copilaroase ale lui Jacob, insa cum l-au schimbat este cam dubios. Personajul devine cam moale, iar unele replici devin chiar amuzante. Dar oricum, niciodata nu mi-a placut de Taylor Lautner, si nici nu am priceput alt rol al personajului in film inafara de cel de a prelungi povestea.


Despre restul actorilor am remarcat, macar in primele minute, ca daca nu intri mirajul filmului, ca nu sunt destul de convingatori. Ii vezi cum se pregatesc pentru nunta, cum ii aranjeaza parul Bellei, o incurajeaza, insa tot ce simteam era senzatia de disconfort a actorilor, ceea ce mi s-a parut penibil.

Despre poveste, nu spun nimic, incat urmeaza fix pe fix romanul Zori de Zi: Bella se casatoreste cu Edward, Jacob/ex-ul este suparat. Cei doi se duc in luna de miere pe Insula Esme, o insula privata. Dupa doua saptamani, Bella ramane gravida. Bebelusul ii distruge organismul iar ea nu-i poate face fata, dar ea vrea sa pastreaze copilul. Singura sansa de supravietuire a fetei este aceea de afi transformata in vampir la momentul nasterii. Iar in plus, haita de varcolaci vrea s-o omoare pe Bella, si odata cu ea si copilul.

Scena nuntii este adorabila. Bella este imbracata cu o rochie Carolina Herrera ce-ti aminteste daca te uiti din fata cu cea a lui Kate Middleton . Restul hainelor sunt si ele minunate, tot Carolina Herra. In legatura cu machiajul singura observatie pe care o am de facut este ca ,,vampirii'' sunt prea albi, astfel incat ti se pare ca au cenusa pe ei ori ceva asemanator.

Despre luna de miere, mi s-a parut un adevarat deliciu, foarte credibila, intrucat regizorul a reusit sa-i puna pe Kristen Stewart si pe Robert Pattinson intr-o lumina favorabila.

Si restul imaginilor sunt destul de reusite, atunci cand Bella este slabita din cauuza sarcinii, ti se indoaie inima. Ba chiar, mi se pare ca au exagerat, ca este prea anorexica, ori eu nu-mi imaginam ca o sa arate atat de rau. In schimb, nu-mi place cum au rezolvat varcolacii, se vad efectele speciale prea grosolan.

Mie una nu mi s-a parut ca doua ore a fost prea mult, chiar daca sunt unii care zic ca totul ar fi putut fi rezolvat in 40 de min. Desi, in urma trailer-lui ti se pare ca filmul va fi mai concentrat iar rezultatul este dezamagitor.


Ii dau patru stele din cinci pentru ca este un film foarte dramatic, captivant, dinamic. Am stat cu sufletul la gura la final, iar la inceput nu ma mai puteam opri din zambit.

Desigur, tema iubirii fara de sfarsit, a sacrificiul este un pic copilaroasa si uzata dar de ce sa te impotrivesti valului? Poate pentru ca esti mai cu picioarele pe pamant? Sa fim sinceri, ar fi o ipocrizie sa-i condamn pe altii ca sunt fani Twilight, incat este usor sa te indragostesti de personaje.

Din pacate, partea a doua va sosi de abia la anul, in noiembrie pe 16, deci mai avem de asteptat.

miercuri, 16 noiembrie 2011

Reuniunea

    - Reuniunea - Jurnalele Vampirlor - L.J. Smith -

Astazi am cumparat Reuniunea, am citit-o si, dupa cum vedeti, imi spun si opinia. Pot sa spun ca acum ma simt destul de multumita de mine ca am facut atatea, cand se presupunea ca ar trebui sa stau in casa si sa-mi plang de mila ca am racit.

Trec sase luni de la moartea Elenei, iar toti din oras par a fi uitat sacrificiul ei. Caroline vrea sa se impace cu Meredith si Bonnie, sa redevina prietene. Stefan si Damon, au plecat in Europa, incercand sa se comporte ca doi frati uniti. Ranile par a se vindeca pana cand, de ziua de nastere a lui Meredith ceva ingrozitor se intampla. O noua forta malefica patrunde in oras si provoaca ravagii. Dar, cel mai rau este ca nimeni inafara de prietenii Elenei, nu crede ca se petrece ceva supranatural. Cele doua prietene, Bonnie si Meredith nu vor s-o uite pe Elena, si nedreptatea produsa odata cu moartea ei. Sunt hotarate sa lupte iar astfel se reunesc cu Damon, Stefan si Matt contra acestui rau invizibil.

Este o carte simpatica, usoara. Nu trateaza subiecte prea profunde insa, datorita unor elemente noi precum sacrificul, razbunarea etc.. capata o nota mai credibila. Din nou, binele apare in lupta cu raul, cei ,,drepti" castiga in final. Dar chiar acest final clasic mi-a placut, pentru ca macar in ultimul ceas, scrisul pare mai romantic, cursiv si responsabil, personajele se renasc si se scalda in bucurie. Desigur, ce am mai spus despre aceste carti ramane valabil, si in contiunuare ma indigneaza ca o carte de 287 de pagini (in care literele sunt gigantice, randurile labartate) costa 39,99 de lei.
In rest, ce ar mai fi de spus este ca avem mai multa actiune, si de aici mai multa dinamica in intamplari, nu te plictisesti prea usor, recomand celor pasionati de Jurnalele Vampirilor carti/serial.

marți, 15 noiembrie 2011

Furia

     - Furia - Jurnalele Vampirilor - L.J. Smith -

Dupa accidentul din rau, Elena este transformata intr-un vampir (nu ma asteptam la asta). Nimeni nu se stie cine a omorat-o. O noua prezenta malefica este simtita in oras si se pune intrebarea: cine este Cealalta Putere? Cand tot orasul o crede moarta, Elena trebuie sa reuseasca sa proteje Fell's Church, si pe oamenii pe care-i iubeste, fara sa fie vazuta. Damon si Stefan se impaca, iar astfel cei trei pornesc intr-o batalie crancena.

Este mai bun decat al doilea roman. Probabil pentru ca este mai romantic, mai dramatic, dar toate astea dau bine. De asemea se citeste mai repede, fiind mult mai dinamic.

Modul in care este scris nu evolueaza, dar scopul scuza mijloacele, iar in final iti va placea povestea. Apar mai multe fragmente de jurnal, si toate cele trei carti se unesc acum, aici, pentru a dezlega misterul ce s-a ascuns in toate crimele. Vei afla cine este criminalul, acea forta puternica ce-si doreste numai razbunare.

Daca ti-au placut primele doua volume, pe acesta il vei iubi. Daca iti place serialul The Vampire Diaries, este posibil sa-ti placa si cartiile, chiar daca sunt mai superficiale. Sau, daca pur si simplu esti pasionata de vampiri si toate alea, iti vor placea si Jurnalele Vampirilor. In schimb, daca ai trecut de varsta adolescentei nu vei avea, mai mult ca sigur, rabdare sa citesti nici Trezirea, si cu atat mai mult Lupta ori Furia.
  • IMI PLACE PENTRU CA: povestea a evoluat, ai intriga, mister...si un final neasteptat.

luni, 14 noiembrie 2011

Legenda Marelui Inchizitor

Piesa: Legenda Marelui Inchizitor de F.M.Dostoievski, fragment din fratii Karamazov
Teatrul National Bucuresti
Sala: Atelier
Regia: Radu Penciulescu
Distributia: Marele Inchizitor: Victor Rebengiuc
Copilul: Laurentiu Lungu

Piesa constituie un dialog intre Marele Inchizitor si Iisus. Putem spune ca este un monolog defapt, incat el este un om iar divinitatea nu raspunde.

Subiectul cuprinde intrebari, si analize, acuze adresate lui Iisus. Acesta este acuzat ca nu l-a ascultat pe diavolul in desert, ca ne ofera prea multa libertate si iubire, cand omul are nevoie de hrana. Este acuzat ca nu L-a interesat binele omenirii, ca ne-a iubit prea mult, ca ne-a supraapreciat, si astfel a fost egoist. Il ameninta ca-L va arde pe rug, pentru ca nu are voie sa mearga printre noi, oamenii, nu are voie sa ne ,,tulbure" prin prezenta sa. Nu vrem sa stim ca dupa moarte nu mai urmeaza nimic, ci doar frigul sicriului, noi avem nevoie de ordine, sa ni se spuna ce sa facem. Propune ,,fericirea universala" (telul totalitar), spunand ca omul nu are nevoie de cunostiinta, un stomac plin este tot ce-i trebuie. Libertatea de a alege, fericirea duc la foamete si razboaie. Spectacolul ne reaminteste ca nu ne putem lasa pe mana unui mare inchizitor, indiferent de cat de intelept ar fi, raspunsul la toate intrebariile se afla in contiinta noastra.

Piesa este relativ scurta, dureaza doar o ora, este la obiect, mie mi s-a parut frumoasa, de altfel actorul este inegalabil iar scriitorul este celebru. De altfel, intreaga piesa te pune pe ganduri, iesi din sala multumit.

duminică, 13 noiembrie 2011

Noiembrie

Piesa: Noiembrie de Ana Maria Bamberger
Teatrul National Bucuresti
Sala: Amfiteatru
Regie: Alice Barb
Distributia: Marga:Olga Tudorache
                  Stefan: George Motoi
                  Maria: Cecilia Barbora
Premiera a avut loc la 11 octombrie 2003.
Am vazut piesea pe 6 noiembrie 2011.

Titlul ( ,,Noiembrie" ) semnifica momentul de dinaintea sfarsitului, clipa care precede moartea, amurgul vietii.

Marga (Olga Tudorache) este o celebra actrita aflata la final de cariera, are o ultima intalnire cu fiica sa, Maria si cu Stefan, iubitul din tinerete.

Marga: este o femeie puternica, bolnava de inima. Incearca sa-si protejeze fiica de ororile trecutului, doreste sa-i spuna adevarul in aceasta ultima instanta. Reuseste sa-i controleze pe cei din jur, deicde ce au voie sa stie si ce nu, asumandu-si propia sa suferinta. Astfel, in luna noiembrie vrea sa-i impace pe Maria si pe Stefan, vrea sa le spuna adevarul si astfel sa se poata odihni in pace.

Maria: interpretata de Cecilia Barbora, fosta eleva a Olgai Tudorache, reuseste sa-si transpuna rolul la un nivel mai inalt, sa-si expuna sensibilitatea. Trateaza rolul ficei care si-a negat adevaratul tel in viata, datorita necazurilor si indoielilor, datorita unei copilarii marcate de o mama mult prea preocupata de sine si un tata pe care nu l-a cunoscut niciodata.

Stefan: este tipul de barbat care nu s-a maturizat la timp, copilaros si egoist, indragostit peste masura de Marga, care nu s-a uita prea atent la consecinte.

Piesa a fost scrisa special pentru Olga Tudorache de Ana-Maria Bamberger, si jucata initial in America. Acolo, a avut un nume mai comercial, Sarutul.

Este un spectacol la care, datorita deznodamantului, iti dau lacrimile. Totusi, pentru scneriu pot sa zic ca dau trei stele iar pentru punerea in scena patru.


Actoria este in primul rand truda. Spre deosebire de alti <<functionari>>, actorul incearca sa-si faca meseria cat mai bine si totdeauna cu placere. In faza initiala, un personaj este ca o haina pe un port-mantou; abia dupa ce actorul intra in personaj, aceasta haina prinde contur, se umple, exista. Procesul presupune munca, dedicatie, incarcatura spirituala, o gama intreaga de emotii care, in final, ne lasa epuizati. Suntem un instrument de transmitere a unor trairi spirituale, si emotionale, un burlan prin care se scurge o seva de viata. Actoria este un fel de a-ti expune maruntaiele, de a deveni vulnerabil, nu este o meserie respectata, deseori suntem supusi unor situatii abuzive si umilitoare.

Olga Tudorache.




Pielea in care traiesc (La Piel Que Habito)

Genul: Dramă Thriller
Durata: 120 minute
Regia: Pedro Almodóvar
Ţara: Spania
Limba: Spaniola
Distribuitor: Independenta Film
Audienţa: N-15
In rolurile principaleAntonio Banderas, Elena Anaya, Marisa Paredes

Doctorul Robert Legard (Antonio Banderas), specialist in chirurgie plastica, s-a ocupat timp de doisprezece ani la creearea unui nou tip de piele rezistent la arsuri si la malarie.  Este foarte preucupat de cercetariile sale, manat de ideea ca astfel si-ar fi putut salva sotia, care a murit din cauza unui incendiu.
Reuseste sa creeze pielea, datorita anilor lungi de studiu si experimente, si cu ajutorul complicelui sau, Marilia, mama sa. Insa, cobaiul uman este cel ce detine cheia filmului.

Filmul trateaza povestea lui Frankenstein, numai ca in lumea chirugiei estice a anului 2012.

Povestea este uimitoare, de neprevazut. Cred insa, ca nu este un film pentru toate genurile de public, in special pentru persoanele mai sensibile. Personajele sunt nebune de-a dreptul, te vei afla intr-o lume a nebunilor care ba ajung la spital, ba ajung doctori malefici ori ucigasi. Actiunea pare a fi complicata, o taina fata de care te simti exclus. Incetul cu incetul povestea iti este dezvaluita, si numai esti atat de impresionat de primele scene, incat toata acestea ti se par neinsemnate pe langa ceea ce vei urma sa afli. Este ciudat cum, stiam, puteam simti cine este victima, treptat, dar nu puteam accepta. Intradevar, este o pelicula cutremuratoare, destul de violenta si obscena, dar si cu o urma de romantism si inocenta.

Mi-a placut foarte mult din cauza ca Antonio Banderas joaca in acest film, nu cred ca putea exista cineva mai bun pentru acest rol. Datorita lui doctorul capata o atitudine razbunatoare si ranita, inocenta si buna.


Trailer aici!




sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Lupta

   - Lupa - Jurnalele Vampirilor - L.J.Smith

In al doilea roman din Jurnalele Vampirilor, povestea Elenei si al lui Stefan se complica. Damon apare mai des, incercand sa o faca pe Elana partenera lui. Astfel, Damon, fratele mai mare al lui Stefan, indragostit de aceasta fata cu parul blond si ochi albastri, ajuta in caz de probleme, insa de cele mai multe ori el este cel care le cauzeaza. In schimb, revenind la Elena, aceasta decade rapid pe scara sociala a liceului, nemaifiind regina locului . Caroline, prietena sa din copilarie, ii devine dusman, se alatura lui Tyler, cei doi fiind uniti cu singurul scop de-ai distruge pe Stefan si Elena.

Pe scurt asta se intampla. Numai ca in realitate, romanul nu este atat de dinamic, ba chiar devine banal, plictisitor. Ceea ce nu pot sa inteleg este cat de prost poate sa scrie cineva o carte incat sa te enerveze limbajul? Nu-i o compunere facuta de un pusti, se presupune ca este scris de cineva cu toate mintiile, ca romanul a trecut inainte prin mainile unor editori, inainte sa fie pus pe piata, nu? Daca tema nu ar fi fost cea a supranaturalului, a misterului si a dragostei probabil as fi adormit cu cartea-n brate. Si ceea ce ma enerveaza si mai tare este ca dupa ce-i in halul asta, mai pun si un pret de iti scot ochii. Serios, 40 de lei pe un roman care face parte dintr-o serie de 4 volume, nu ti se pare un pic cam mult? Macar de ar fi fost o carte groasa (are in jur de 200 de pagini), inchegheata, dar nu este.

Este incercat un stil alert, dar nu ii iese, pentru ca personajele sunt prea simple, n-au nici un pic de complexitate, romanul nu vine cu nimic nou, nu te provoaca, nu te inspira, nu te afecteaza deloc. Nu provoaca nici controverse, este pur si simplu prea palid, sters, nu vine cu nimic special.

  • NU RECOMAND:  pentru ca este o carte banala, slaba datorita limbajului sarac, serialul facut pe baza cartilor este mult mai bun si surprinzator, mai profund. Printre altele, unul dintre putinele aspecte pozitive ar fi ca datorita simplitatii, iti este usor s-o citesti oricand si oriunde, chiar daca este galagie si-ti mai ocupa din timp;

marți, 8 noiembrie 2011

Trezirea

    - Trezirea - Jurnalele Vampirilor  de L.J.Smith

Elena, o adolescenta cu parul blond si ochi albastri, este cea mai populara fata din liceu. Actiunea are loc in America, inr-un mic orasel Fells Church, unde Elena isi propune sa-l cucereasca pe Stefan Salvatore, nou venitul misterios din oras. Prin intermediul unei intregi intrigi (ce doreste suspansul) si prin fragmente de jurnal, ar trebui sa citesti cu sufletul la gura cum Elena si Stefan se indragostesc, ea om, el vampir. Problemele apar cand Damon o pandeste pe Elena, caci acest baiat ,,rau" a venit pentru razbunare.

Limbajul, si in general felul in care a fost scris cartea este cam prostut, si de aceea nu cred ca se merita sa citesi cartea daca nu esti pasionata de povesti de dragoste ori vampiri.  Nu este un roman de calitate, vreo poveste de dragoste sensibila si vibranta, ci o carticica de doar 284 de pagini pentru adolescente.

Ceea ce m-a facut sa vreau sa citesc ,,Trezirea", a fost ca e din anii '90, nu aparuta recent cu Twilight, ca multe altele, si speram sa gasesc ceva originalitate.  In al doilea rand, imi place serialul facut dupa, chiar daca prima carte nu se aseamana atat de mult, mai ales ca Damon nu apare atat de des, avand rol  personajului negativ.

Insa, mi se pare cam mare pretul de 40 lei, pt. ca-n definitiv nu cumpar codul lui DaVinci..

Dar, chiar daca L.J.Smith nu a scris romanul somptuos si plin de detalii, ca Anne Rice, s-ar putea sa-ti placa. In rest, nu cred ca mai este ceva de spus pentru ca este doar o carticica cu scris mare si labartat despre vampiri si alte clisee.

  • Recomand pt ca: daca esti o romantica sigur iti va placea, este o carte simpla, usoara, cu sentimente si suspans


sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Regina Rosie


de Philippa Gregory

Despre Regina Rosie pot afirma ca iti creeaza foarte bine imaginea Evului Mediu, per total fiind un roman la care ajungi sa tii, de care te legi emotional. Recomand, in primul rand pentru partea istorica si in al doilea rand pentru povestea bine spusa din unghiul lui milady Margaret.

Povestea Reginei Rosii prezinta razboiul dintre cele doua case pretendente la tron, una reprezentata de un trandafir alb, iar cealalta de unul rosu.

Pe parcursul lecturii afli cum aceasta femeie a reusit sa-si urce pe tronul Angliei fiul, Henry Tudor al VII-lea prin intermediul inteligentei si ambitiei. Margaret realizeaza comploturi, unelteste, spera si se roaga pentru a inlatura casa York de la putere, insa destinul este schimbator. Face orice pentru a-si indeplini marea dorinta, realizeaza casatorii avantajoase, se aliaza cu cei mai primejdiosi oameni.

In aceste vremuri sumbre din secolul 15, singura sarcina a femeii obisnuite este aceea de a da nastere la baieti, viitori mostenitori. Femeile pot doar visa la viata de barbat ce implica actiune, primejdii si sansa la maretie. Exact asta viseaza Margaret de Beaufort. Margaret este opusul Reginei Albe din cartea precedenta. Regina Alba era superstitioasa, considerata a fi o vrajitoare, in plus deosebit de frumoasa. Regina Rosie isi doreste maretia doar prin propia sa sfiintenie. Romanul urmareste viata sa de la copila inocenta si pioasa de noua ani in curteana abila si hotarata. In opinia mea, ea este o femeie mult mai rea decat R. Alba, chiar diabolica pentru ca in orice face il implica pe Dumnezeu. S-ar putea sa ti se para destul de amuzanta chiar, pentru ca orice vrea ea, automat vrea si Dumnezeu, iar in concluzie orice crima devina acoperita de valul divinitatii, iar dusmanul este harazit diavolului.

Actiuniile sunt de cele mai multe ori narate la persoana I, din punctul de vedere al lui Margaret. Din cand in cand, mai apar lupte povestite ba la personana a III-a, ba de un personaj care ia parte la actiune.

Totusi, nu mi se pare a fi o lucrare desafarsita, in nici un caz unul dintre cele mai bune romane ale autoarei. Inceputul are conotatii lirice, este frumos, insa apoi scrierea este un pic confuza si nu ma multumesc deloc descrierile scurte din primele 40 de pagini asupra intamplarilor din Tara Galiilor.

luni, 31 octombrie 2011

Diavolul Memnoch

In acest roman din Cronicile Vampirilor, Lestat -de care sunt sigura ca ati mai auzit pana acum, il intalneste pe diavolul Memnoch, care pretinde a fi insusi Satana, ingerul decazut.


Sunt povestite o sumedenie de intamplari, de reflectii asupra lumii, de la Creatie pana la omenire. Memnoch apare ca acuzatorul lui Dumnezeu care-i cere ajutorul lui Lestat, vampirul.


Diavolul Memnoch de Anne Rice este un roman sensibil, uman ce prezinta parti atat de ireale, cum ar fi frumusetea Raiului, Infernul, lumina Creatorului. Mi-a placut pentru povestea atat de frumos istorisita si desigur, pentru tabloul realizat asupra Crearii Lumii, asupra evolutiei, asupra sentimentelor si reactiilor Ingerilor, asupra lumii, a istoriei insasi, pana si asupra sufletelor decazute din Iad.

Imaginea divinitatii si a Iadului, sunt in opinia mea, cele mai cutremuratoare imagine oferite de autoare, iar cele mai ,,normale" sau specifice seriei este surprinsa de la bun inceput unde, este prezentata povestea lui Roger, un mafiot, un rege al drogurilor si cea a fiicei sale, Dora, o teleevanghelista.

Este o lectura placuta, de nivel mediu, cartea fiind scrisa in stilul in care au fost tratate si celelalte romane. As zice chiar ca este un pic mai dinamica si ca nu m-a plictisit. Mi-a placut tensiunea, emotia.


  • RECOMAND PENTRU : originalitate si pentru ca impresioneaza in adevaratul sens al cuvantului, caci aduce o noua viziunea asupra vietii. Impresioneaza prin descrieriile frumoase, prin viziunea despre lume, despre crestinism, despre Dumnezeu si Iad, impresioneaza prin sensibilitatea cu care este tratata tema diavolului care vine si discuta cu un vampir, cerandu-i ajutorul. Diavolul nu este infatisat ca o sperietoare, intamplarile au o logica incantatoare, personajele au reactii umane, se sperie, se cutremura, altele sunt mai puternice...


PS: Am gasit Diavolul Memnoch de Anne Rice de pe Okazii.ro, fiindca in librarii nu se mai gaseste la ora actuala.