Am dat peste acest roman in mod absolut intamplator, m-a ademenit doar pretul mic. Pe scurt, este un roman excelent cu un fir narativ de neprevazut, recomand.
Este povestita la persona a III-a, permitand astfel si pasaje din perspectiva eroului narcisist cat si dintr-un unghi mai obiectiv.
Cartea urmareste degradarea sufleteasca a lui Dorian Gray, trecerea acestuia de la un tanar inocent, la un monstru hidos in carapace frumoasa.
La inceput, un tanar de douazeci de ani, cu o alura ce-l face irezistibil, il inspira pe-un pictor sa-i faca portretul, copie fidela a realitatii. Gelos pe natura atemporala a tabloului, Dorian isi doreste ca portretul sa imbatraneasca in locul sau, oglinda a sufletului. Dar ce nu stie este ca dorinta i se va implini si-l va urmari precum un blestem...
Actiunea urmareste douazeci de ani din viata saracului baiat, de la creearea tabloului pana la sinuciderea eroului. Astfel isi pierde puritatea sufletului, devine atat de egoist incat crede ca faptele sale sunt dovada a altruismului, comite chiar si crime, raneste sufletele femeilor. Se indragosteste de propia frumusete, urmand modelul lui Narcis. Se intampla mai mult de atat, apare si cinicul Henry cu teoriile sale despre viata.
Mi-a placut mai ales pentru ca nu ma asteptam la finalul ce intreprinde un pic de impacare sufleteasca, dar care survine prea repede, incat nu mi se pare ca romanul chiar s-a terminat. Si cred ca aici si-n natura psihologica, filozofica a carti consta geniul autorului. Da, este captivanta si da, merita din plin. Romanul are 268 de pagini, raman inca fascinata de Oscar Wilde.
Este povestita la persona a III-a, permitand astfel si pasaje din perspectiva eroului narcisist cat si dintr-un unghi mai obiectiv.
Cartea urmareste degradarea sufleteasca a lui Dorian Gray, trecerea acestuia de la un tanar inocent, la un monstru hidos in carapace frumoasa. La inceput, un tanar de douazeci de ani, cu o alura ce-l face irezistibil, il inspira pe-un pictor sa-i faca portretul, copie fidela a realitatii. Gelos pe natura atemporala a tabloului, Dorian isi doreste ca portretul sa imbatraneasca in locul sau, oglinda a sufletului. Dar ce nu stie este ca dorinta i se va implini si-l va urmari precum un blestem...
Actiunea urmareste douazeci de ani din viata saracului baiat, de la creearea tabloului pana la sinuciderea eroului. Astfel isi pierde puritatea sufletului, devine atat de egoist incat crede ca faptele sale sunt dovada a altruismului, comite chiar si crime, raneste sufletele femeilor. Se indragosteste de propia frumusete, urmand modelul lui Narcis. Se intampla mai mult de atat, apare si cinicul Henry cu teoriile sale despre viata.
Mi-a placut mai ales pentru ca nu ma asteptam la finalul ce intreprinde un pic de impacare sufleteasca, dar care survine prea repede, incat nu mi se pare ca romanul chiar s-a terminat. Si cred ca aici si-n natura psihologica, filozofica a carti consta geniul autorului. Da, este captivanta si da, merita din plin. Romanul are 268 de pagini, raman inca fascinata de Oscar Wilde.
- Un alt lucru special este ca desi cartea a fost scrisa acum zeci de ani, nu este monotona si politicoasa cum ar fi Jane Eyre, spre exemplu. Romanul chiar erupe odata ce numarul paginilor creste, te captiveaza si mai tare. Subiectul, intamplarile devin chiar mai tragice in contrast cu primele capitole, atat de pasnice...
Ce ciudat. Eu am patit exact invers. Dupa ce moare logodnica lui si Dorian se hotaraste sa-si traiasca destrabalat si obscen viata, romanul a inceput sa ma cam scarbeasca. Am suportat cu greu pasajele calatoriilor pe care le intreprinde in afara Angliei... Avem gusturi foarte diferite :).
RăspundețiȘtergere