Muncile lui Hercule

Municle lui Hercule de Agatha Christie
editura rao

Marele Hercule Poirot vrea sa se pensioneze, dar inainte de asta vrea sa indeplineasca doisprezece cazuri dupa modelul zeului din antichitate.

Cele doisprezece cazuri ar trebui sa urmeze si tema cazurilor lui Hercule, insa micutul detectiv nu se va lupta cu lei si asa mai departe, ci va rezolva mistere care dupa o anumita abstractizare ar trebui sa semene cu cele din antichitate, macar dupa ideea principala.

Cartea are 318 pagini si de aici cele doisprezece mistere vor fi foarte scurte si cu siguranta chiar te vei simti luat prin surpindere la final. Fiecarui capitol ii este destinat cate o munca si de aici avem doisprezece capitole si un Cuvant-inainte. Automat nu apar detalii, nu te legi prea tare emotional de cursul actiunii ori de personaje, dar mi se pare ca astfel treci rapid prin mai multe ghicitori si nu te plictisesti; capitolele au o dinamica aparte.

Simt ca i-ar lipsi ceva dar nu sunt sigura...probabil ca nu mi-au placut chiar toate cazurile, si asta ar fi lipsa.

In schimb, dupa titlu ,,Muncile lui Hercule" inafara de referirea la zeul grec, iti este indusa si ideea ca muncile sale vor fi nemaipomenite, intr-un fel Poirot aflandu-se si la finalul carirerei mi se pare normal ca actiunea sa fie mai dramatica, mai apocaliptica. In schimb, tot ce primim este o lectura cuminte, simpatica dar care nu include nimic nemaipomenit.

Capitolele mele preferate ar fi 6-Pasarile Stimfalide si 7-Taurul din Creta.

Printre alte randuri, mi-as fi dorit ca Agatha Christie sa fi scris macar un roman politist in care, in afara de itele foarte bine cusute, sa existe si descrieri, o profunzime a planelor, ceva.

• As recomanda ca lectura usoara, pentru vacanta ori de citit in metrou, nu pentru ,,continutul provocator", desi, repet, este o carticica simpatica cu tot cu mustaciosul Hercule Poirot.