duminică, 1 aprilie 2012

Macbeth (teatru)

Printre altele, astazi m-am simtit cam singura, am fost fara energie si apatica. Afara vremea este acceptabila (asta daca nu luam in considerare vantul care batea cu peste 100 km/h sau ploaia care pare ca nu se mai opreste), asa ca nu pot da vina pe cerul semi-inorat pentru ca ma simt inconfortabil in pielea mea. De obicei, in astfel de situatii pur si simplu imi luam un Dots din frigider ca apoi sa ma apuc de rontait. Sau ma uitam la un film. Dar sincer nu am nimic interesant in calculator in momentul asta si mi-am promis deja sa ma las de dulciuri, paste si fainoase. Sper sa ma tina acest nou regim, mai ales ca noile kilograme cam stau la coada pe cantar. Deci, ce fac eu in aceste conditii? Stau in dormitor, mananc kaju, migdale si nuci crude in timp ce scriu in gol.

Ma gandeam ca as putea sa va spun de o piesa de teatru la care am fost la sfarsitul lui 2011, despre care din pacate, nu am apucat sa scriu. De acolo vine si tilul. Nu am de gand sa fac tabelase si sa trec fiecare detaliu. Mi-e prea lene si, mai nou, am chef de urmatorul volum din Vampirii Sudului, dar m-am apucat de scris deja asa ca nu am de gand sa las aceste fraze in aer. Imi asum riscul ca doar eu sa stiu ce-i scris aici.

Dupa cum s-ar putea sa fi ghicit deja, aceasta piesa de teatru este facuta dupa opera lui Shakespeare cu acelasi nume. Desi din februarie imi tot propun s-o citesc, uite ca inca nu m-am apucat de ea, iar din pacate nu va pot face o comparatie, sau ceva asemanator.
La vremea mea, piesa s-a rulat la Teatrul National Bucuresti. Platisem bilet pentru sala mare, asa ca ma asteptam sa-mi iau locul de la loja. Dar cand am ajuns la intrarea in sala, am descoperit ca scaunele din catifea rosie erau acoperite cu o folie de plastic alb. Intreaga sala era intunecata si prafuita. Cred ca ma intelegeti de ce n-am priceput ce se-ntampla, cand pe biletu' meu scria fix ca acolo se rula. Dupa ce m-am mai orientat un pic, am descoperit ca o doamna imbracata in costum indruma alti oameni sa se urce pe scena si sa se duca in culise. Bine. M-am dus si eu, instinctul de turma era prea mare. Dupa cortina, ghiciti ce am descoperit? O scena improvizata. Scaune de birou erau aranjate in doua semi arce de cerc orientate una spre cealalta, astfel incat unite, puteau forma un cerc intreg. La mijloc, se afla un spatiu destul de mare. Din cauza respectului pe care ceilalti spectatori il ofereau ,,spatiului", l-am ocolit si eu cuminte, desi un om normal ar fi trasat o diagonala catre locul sau. Asezandu-ma la locul meu, am descoperit ca pe unul dintre pereti era montata o schela gigantica, iar in spatele ei era un fel de pictura care infatisa un castel romanic. Nici dupa trei minute, luminile s-au inchis, linistea a devinit adanca, respectul spectatorilor deplin, iar spectacolul a inceput sa se desfasoare in fata ochilor mei.

Chiar daca piesa Macbeth a fost realizata in stil minimalist, decorul reducandu-se la schela de care am vorbit si un desen, totul a iesit minunat. Costumatiile actoriilor au fost si ele minimale; in genral personajele erau imbracate in haine de zi cu zi. Un pantalon trei sferturi sau o casca de bicilist putea sugera un pantalon vechi sau un coif de lupta. Spre surpinderea mea, mi-a placut mai mult asa; ceea ce ochii nu puteau vedea, mintea mea a suplinit. Si, in fond, daca ar fi fost totul ca la carte, si-ar fi pierdut din farmec.

Ca incheiere, va recomand sa mergeti sa vedeti Macbeth de la Teatrul National Bucuresti. Jocul actoricesc este impresionant, printre actori numarandu-se si Ion Caramitru.

Un comentariu:

  1. interesant:) dar spectacolul e accesibil numai celor din capitala:d

    RăspundețiȘtergere