De citit in aprilie (reviste)

1. Science Focus

- ca subiect asemanatoar revistei Stiinta si Tehnica, numai ca trateaza subiecte mai comerciale, are editoriale mai potrivite pentru publicul neautorizat, naiv si nestiutor. In interior veti gasi o imagine interesanta cu formele de relief ale lunii, precum si o sectiune la final cu Q&A, unde se explica fenomene cu care ne intalnim zilnic. Spre exemplu, am aflat de ce oftam, ce forma are Universul, cati oameni au trait pana acum, sau unde se duce lumina cand se opreste becul. De asemenea, m-a surprins sa aflu ca un Kindle cu memoria plina e mai greu decat unul gol. O noua teorie sugereaza chiar ca inteligenta umana a evoluat din abilitatea noastra de a minti. Puteti citi un articol intreg numai despre praf, intrucat cateodata ni se pare ca-n secunda doi dupa ce am sters mobila milioane de particule se aseaza deja pe suprafata proaspat lustruita lasata fara aparare, devenind murdara - la fel ca la inceput. Si, desigur, sunt multe alte articole interesante: Tinerete fara batranete (pg. 43), Chimia atractiei (pg. 48), Numele iubiri (pg 51), Adevarul despre sport (pg. 57) si Parazitul mentalist (micul organism care iti poate modifica personalitatea) (pg.63), pe care daca as incepe sa le comentez m-as lungi pana maine.

2. Stiinta si Tehnica

In aceasta luna S&T m-a cam dezamagit putin. Desigur, e vina mea ca nu apreciez ca unii oamenii s-au chinuit pentru crearea a unor pagini intregi despre masini de razboi si asa mai departe. Dar, pur si simplu nu suport partea de tehnica a revistei. Iar, pe langa asta, faza cu tezaurul m-a dat complet peste cap. Nu mi se pare ca are nici o legatura cu subiectul revistei. In schimb, am aflat din cateva randuri ca prea multa carne rosie scurteaza viata. (...) consumul de carne rosie creste cu peste 20% riscul de moarte prematura provocata de probleme cardiace sau cancer. De asemenea, daca am lua zilnic, timp de trei ani, aspirina aparitia tumorilor ar fi prevenita, incidenta cancerului ar fi redusa cu un sfert, iar riscul de metastaze pe jumatate. In final, doua articole mi s-au parut simpatice: Ce efecte au reclamele asupra creierului uman? (pg. 86), Care sunt noile stereotipuri ce bantuie mentalul colectiv al secolului XXI?(pg. 94).

3. National Geographic

De cand am ,,descoperit" si alte reviste precum S&T, ori Science Focus, am inceput sa am mai multa grija cu doza de National Geographic. Programul TV e bun, insa revista incepe sa se dilueze cu MULT prea multe poze; numarele de azi, in comparatie cu cele din 2008-2009 sunt mult mai slabe calitativ. Rareori au in discutie subiecte REALE si cu adevarat interesante. Pe acest numar l-am luat din cauza Titanicului, pentru ca sunt complet fascinata de subiect. Dar, sincer, daca sunteti DOAR UN PIC CURIOSI, NU MERITA BANII!! Sunt o gramada de secvente gen bla-bla pe care le-as fi putut vedea foarte bine si la televizor. Deci, in mare, nimic nou. Pozele sunt OK, iar posterul pe care-l primeste odata cu revista e simpatic, insa...nimic mai mult.

O selectie de filme

Across the universe

Mi-a placut mult si nu numai dintr-o singura cauza. Primul motiv ar fi ca acest musical este inchinat trupei The Beatles si a tot ce inseamna vremea hippy. Pe langa muzica superba, mi-au placut dorintele pure, ca oamenii viseaza la taramul libertatii si al creativitatii, iar mesajul este ca tot ce-ti trebuie este dragoste. Si, ca un mic bonus pentru fanii Beatles, mi s-a parut ca fiecare cantec, melodie, vers si intonatie a fost exprimata la perfectie. Versurile prind viata in acest film. Nota: joaca si Evan Rachel Wood.

Whatever works

Whatever Works este oarecum amuzant. Este vorba despre un mosulica (Larry David) care se crede foarte inteligent si este nesimtit cu toata lumea. Acesta o intalneste pe Melody, o tanara adolescenta fugita de acasa (Evan Rachel Wood). Datorita insistentei ei, Borris o primeste la el acasa pentru o perioada nedeterminata. Nu trece mult timp si pustoaica din Misissipi invata din teoriile lui de viata. Impresionata fiind de alura lui de geniu, Melody se casatoreste cu Borris. Dar nu la asta se rezuma filmul! Apare mama lui Melody, care, dupa ce lesina afland cu cine s-a casatorit fica-sa, se autodescatuseaza din religiozitate si incepe sa duca o viata de artist libertin. Apare si tatal. Si...(vedeti voi ce se-ntampla). La un moment dat intra in actiune actorul Henry Cavil - un frumusel. Ca sa concluzionez. Mi-a placut pentru teoriile lui Borris, dar si pentru dialoguriile amuzante. Atmosfera generala este optimista fara sa cadem intr-un film tipic american gen motivational.

Straw Dogs

Spre deosebire de celelalte filme prezentate mai sus, atmosfera acestui film e departe de optimista. Este o creatie mult mai serioasa, iar continutul e mai elaborat. Din cate am inteles este un remake al unui alt film cu acelasi nume din '71. Apare Alexander Skarsgård, Kate Bosworth (are niste picioare!) si James Marsden. Vi-l recomand sa-l vedeti nu numai pe el, ci si pe celelalte de mai sus. Adaug la lista filmelor dragute si Limitless, un film despre o pastila care-ti permite sa folosesti 100% din creier.

Filme care m-au plictisit

...si pe care nu am avut rabdare sa le vad pana la capat.

Melancholia (2011)

 Imi placea distributia. Chiar daca eu n-o vad pe Kristen Dunst ca pe o mare frumusete, recunosc ca stie sa joace. Am fost surprinsa sa-l revad pe Alexander Skarsgård, pe care-l stiam din Trueblood. Orisicum, consider ca un om normal ar avea nevoie de foarte mult timp si nervi la dispozitie ca sa vada acest film cap-coada. Nu exagerez. Inceputul a fost ciudatel, dar il puteam lua ca artistic. In continuare, ata filmului se desfasoara foarte incet, pe muteste, cu mici abateri de la regula.

The Tree of Life (2011)

La fel. O juca Brad Pitt in el insa prea e totul melodramatic, orice chichita este dezvaluita intr-un fel excesiv de dramatic...pentru ce?

Don Juan DeMarco (1994)

Uite ca m-a dezamagit si Johnny Depp. Defapt, nu el, ci regizorul. Don Juan nu este plictisitor ca filmele mai sus enumerate, ci prost. Urasc, cu toata pasiunea de care sunt in stare, filmele exagerat de amuzante si superficiale, la care se prezuma ca spectatorul e mai prost ca un bou.

Ar mai fi si The Crow, insa...

Superhero

Ciprian Măceşaru

Superhero

Editura Carte Romaneasca, Bucuresti 2012

158 de pagini

Paul Vasilescu este un barbat insurat. Chiar daca nu a excelat la scoala, de mic s-a crezut special, tot timpul a crezut ca-i doar la un pas de a face ceva nemaipomenit. Se vrea cu disperare scriitor. Lipsa de inspiratie (si de talent) il imping sa-i citeasca sotiei sale citate din carti celebre, pretinzand ca sunt creatiile sale. Toate astea pana cand in maini i se strecoara un roman al unui veteran de razboi decedat.

“Superhero” e o carte pentru cei care ştiu sau mai ştiu ce înseamnă bucuria de a te lăsa dus, de a te lăsa furat de lectură, de a citi din pură voluptate, cu acea trăire nudă, adevărată, a cititorului inteligent, care citeşte doar de plăcere. (Ciprian Măceşaru -interviu C.P.)

Superhero nu este o culme a literaturii romanesti contemporane, dar, nici nu trebuie ignorata. Intr-o vreme in care literatura romaneasca de actualitate are de suferit, eu zic ca ar trebui sa ne inaltam ochii mai sus de topurile internationale, chiar mai sus de Cărtarescu si sa vedem ce produc artistii tarii noastre.

Datorita numarului succint de pagini (numai 158) se citeste repede, putand fi parcursa cam in doua ore cu usurinta. Dar pe de alta parte intamplarile raman nedezvoltate, cititorul se simte propulsat cu rapiditate de la o intamplare la alta. Tot ce-i ramane este sa interpreteze cele aflate si sa-si creeze propia continuare.

Recunosc, e o carte mediocra. Insa, doar din aceasta pricina sa nu fie savurata? Gustati, deci, acest roman de debut al lui Ciprian Măceşaru, ce va aduce o briza proaspata peste rafutrile bibliotecii dumneavoastra. Eu astept sa vad ce va mai scrie, sa speram, curand.

 Pamantul continua sa se-nvarta. Nu se invartea nici mai repede, nici mai incet. Oamenii se nasteau si mureau la fel ca si pana atunci. Eu imbatraneam, tata inebunea, Alina iubea o femeie si credea orbeste in Iisus. Viata. Viata obsinuita. (pagina 146)

Inocentul

Ian McEwan

Inocentul

(The Innocent)

editura Polirom, Bucuresti 2011

traducere de Virgil Stanciu

286 de pagini

O sa incep prin a spune ca acest minunat autor britanic, Ian McEwan, scrie formidabil. Reda cu o acurateta nemaivazuta de mine sentimente si stari umane, totul in contextul unui roman cu actiunea in 1950. Atunci cand am citit Inocentul frazele erau compuse in asa fel incat atentia imi era distribuita pe fiecare cuvant. Vroiam sa cuprind fiecare detaliu, sa obtin intonatia corecta, de teama sa nu profanez continutul. Chiar mi-a placut.

Actiunea se desfasoara pe parcursul Razboiului Rece. Personajul principal este Leonard Marnham, un tanar englez trimis de la Londra pentru a colabora cu armata americana intr-o operatiune strict secreta. Povestea porneste de la un fapt putin cunoscut: un tunel sapat de americani si britanici pentru a intercepta liniile de comunicatie ale Berlinului de Est cu Moscova. Pierderea inocentei politice ale lui Leonard este surprinsa odata cu maturizarea sa pe plan sentimental. O cunoaste pe Maria, o cetateanca berlineza, de care se-ndragosteste.

Experientele mele anterioare cu Ian McEwan au fost mai mult decat multumitoare. La Amsterdam m-a uimit finalul, Durabila Iubire a fost palpitanta pe tot parcursul; cea mai recenta carte a sa, Solar, m-a incantat prin umorul ce reiesea dintre randuri, ironia si inteligenta cu care a fost construita cartea.

Ce mi-a placut la McEwan nu este modul in care infatiseaza un peisaj urban, sau societatea berlineza a anilor '50 - desi si asta e de apreciat, ci modul in care prezinta natura umana. Proza lui cuprinde o analiza psihologica riguroasa, dialoguri dinamice, naturale. Finalul calculat la rece, uimeste prin logica si naturaletea faptelor.

Este o carte frumoasa, pe care o recomand. Continutul este intens, scris la 100 de grade Celsius. Chiar daca inceputul romanului e mai molcom, continuarea este captivanta, atentia cititorului devine frenetica. Merita s-o citesti pentru ca McEwan chiar are ceva de spus.

The Woman in Black

The Woman in Black - N-15

Genul: Horror, Drama,Thirller

Durata: 95 minute
Regia: James Watkins

Scenariul: Jane Goldman

In rolurile principale: Daniel Radcliffe,

Ciarán Hinds, Janet McTeer

The Woman in Black este primul film in care joaca actorul Daniel Radcliffe dupa terminarea seriei Harry Potter. Am fost si sunt in continuare curioasa unde-l va purta cariera.

Trecand la subiect, am sa va marturisesc ca a trecut o vreme de cand am pasit din sala de cinema, de cand m-am ridicat de pe scaunul rosu si ca atare, am mai pierdut din detalii si nuante. Chiar si asa, imaginea de ansamblu este clara.

Am sa va dau subiectul de pe cinemacity:

Tânărul avocat Arthur Kipps îşi lasă fiul la Londra pentru a pleca înr-un sat izolat să rezolve problemele juridice legate de moştenirea răposatei Alice Dabrow. Ajuns acolo, descoperă că o serie de accidente şi sinucideri inexplicabile i-au obligat pe locuitori să-şi închidă copiii în case, pentru a-i proteja împotriva unui inamic invizibil.

În noaptea pe care o petrece de unul singur în casa defunctei, Arthur aude ţipetele unui copil care se îneacă şi vede şiruri de copii cu figuri descompuse care mărşăluiesc apatici. În curând, el va descoperi că aceştia au în comun aceeaşi dată a morţii, dar şi acelaşi criminal.

Fantoma unei femei dispreţuite de întreaga comunitate pentru că nu a fost în stare să-şi salveze fiul, Nathaniel, ia o formă cu adevărat înfricoşătoare. Oamenii îi spun Femeia în Negru. Un văl îi acoperă faţa, ascunzând vederii orificiile unde odinioară se aflau ochii, mîncaţi acum de animale necrofage, iar blestemul ei ascunde un secret şi mai întunecat: de căte ori îşi face apariţia, moare un copil.

Sincer, povestea nu este al naibii de inteligenta, secretul nu este cine-stie-ce. Insa, filmul in sine este foarte infricosator. Au fost momente in care mi-a scapat un tipat, ori clipe in care nu am putut sa nu-mi protejez privirea cu o palma peste ochi. Este un film clasic de groaza cu un final la fel de trist ca inceputul. Daca aveti chef de scene tari, vedeti-l.

O singura observatie am: Ce au oamenii astia care-l pun Daniel R. sa joace numai roluri de oameni chinuiti? (ex: in The Woman...-vaduv; in H.P-orfan) 

La source de femmes

Genul: Drama, Comedie

Durata: 135 minute
Regia: Radu Mihaileanu

Scenariul: Radu Mihaileanu,

Alain-Michel Blanc
In rolurile principale: Leïla Bekhti,

Hafsia Herzi, Biyouna

Izvorul femeilor este un film minunat, luminos. Ceea ce m-a impins sa-l vad este ca Radu Mihaileanu, un roman ce locuieste in Franta, este atat regizor, cat si scenarist. Diferit de produsele americane, La source... aduce o poveste ce trece spectatorul prin natura umana. Finalul fericit ne insufla atingerea libertatii, a fericirii si induce o stare de optimism.

Pentru cei ce nu stiu, este vorba despre un sat aflat undeva intre Africa de Nord si Orientul Mijlociu. Obiceiul era ca femeile sa aduca apa de la un izvor sapat adanc in munte. Drumul pana acolo trebuia parcurs zilnic in arsita covarsitoare a zilei. Saturandu-se de corvoada, femeile intra intr-o greva iubirii.

Desi au avut greutati inimaginabile de depasit pentru Femeia Moderna (inclusiv batai marginase cu moartea), ele isi capata locul bine-meritat, in egalitate fata de barbati. Iubirea este gasita, totul se termina cu bine.

Exista momente de umor, clipe in care fericirea personajelor atinge si spectatorul, momente in care sala este cuprinsa de pace, de o inaltare sufleteasca.

M-a impresionat, pentru ca indiferent de cultura, acele cateva minute pe care le acorzi peliculei iti sporesc pofta de viata. Imi plac filmele care-ti deschid ochii la lumea din jur si-ti fac inima mai generoasa. De aceea vi-l recomand, pentru ca povestea este sincera, iar rezultatul este un spectator mai bun.

Cum a fost Titanic 3D

Superb. Mi-a readus nostalgia la vremurile cand am vazut Titanic pentru prima oara. Tot timpul cand vad Titanic ma simt melancolica si, mai ales, tot timpul plang la final. Vorbind cu sora mea, si ea o mare iubitoare a filmului cu Kate Winslet si Leonardo Dicaprio, am aflact ca ea plange din motive diferite fata de mine. In mod evident, si eu si ea ne emotionam din cauza povestii de dragoste. Ceea ce ma emotioneaza pe mine este ca Jack, un om atat de bun, moare. Pe plan secundar, nu pot sa nu ma infior cu privire la cei ce au murit in apa rece a Atlanticului. Cati copii au murit, cat oamenii saraci nu au mai vazut tarmul. Numai 700 din cei 2200 de pasageri au supravietuit. Au fost numai 20 de barci de slavare, cu patru in plus fata de mininul legal. Iar de aici, fara sa vreau, zbor cu gandul la lagarele de exterminare, la Auschwitz - dar, asta e alta problema. Cand am discutat cu sora-mea, ea mi-a spus ca plange din cauza ca ea (Rose-Kate Winslet) ramane singura. Eu m-am mirat, pentru ca din pucntul meu de vedere, ea iese in castig. Desigur, ramane singura, dragostea vietii ei nu mai exista, dar traieste. Si are o viata fericita in continuare. Pe voi ce va afecteaza?

Scufundarea Titanicului ne poate intrista, sau, in cazul oamenilor mai ,,optimisti", ne poate amuza. Un vapor al oameniilor foarte bogati s-a scufundat din cauza ca au vrut sa mearga prea repede. S-au cionit de un aiseberg si barca s-a dus la fund. Din motive pur estetice, existau prea putine barci pentru ca toti pasagerii sa fie salvati.

Oricum l-am privi, Titanic este o capodopera. Ne emotioneaza atat filmul, costumele si actorii, cat si povestea. Cireasa de pe tort soseste odata cu cantecul My Heart Will Go On. Eu l-am vazut acasa de cel putin 5 ori, de fiecare data emotionandu-ma. Fiind o mare fana, puteti sa ghiciti ca am fost mai mult decat incantata sa vad varianta 3D.

Si trecand la subiect, am fost foarte impresionat de cat de mult au imbunatatit filmul. In viziunea mea de bunicuta, nu-mi puteam imagine ce s-ar putea schimba si mai ales, cum ar putea-o face, ca sa-l toarne inca o data in HD nu au cum. Nu stiu cum au facut, insa vizual apar multe detalii, imaginile sunt mult mai clare. Odata vazut 3D se creeaza un efect de spatialitate care sporeste (logic) intensitatea trairii.

Va recomand sa-l vedeti daca va placut si-n varianta clasica, iar daca nu v-a placut niciodata acest film, stati acasa.

Moartea lui Ivan Ilici

Lev Nicolaevici Tolstoi

Moartea lui Ivan Ilici

(SMERT IVANA ILICA)

editura Humanitas, Bucuresti 2007

CD dublu, timp total: 

CD1: 1:16:52; CD2: 57:12

lectura de Victor Rebengiuc

traducerea de C. Clejan

Aceasta a fost, spre nerusinarea mea, prima mea experienta cu Tolstoi. As putea spune, fara sa ma tem ca scriu un neadevar, ca a fost o adevarata experienta spirituala, care mi-a imbogatit sufletul prin simplitatea si sinceritatea prozei. De asemenea, a fost si primul audiobook. L-am terminat in doua zile, in ambele zile desenand in paralel. La final, nu m-am putut abtine impulsui de a-mi spune: Asta e sfarsitul. Mai incolo nu mai e. Mi-am lasat creionale si am inchis ochii simtind cu tot trupul ultimele cuvinte ramase.

Toti murim. Un gand de care toti oameni sunt, cred, constienti. Dar odata ajunsi in pragul acesteia, cand chinul bolii te arde pe interior, iar tu este sigur ca afectiunea nu este vindecabila, ca aceasta te poate conduce doar catre ,,asfintit", doar atunci realizam ca, intradevar, o sa murim si noi. Tin minte o vorba, parca, de la radio: Copiii devin cu adevarat adulti atunci cand isi dau seama ca o sa moara - facand o paralela, cand am meditat pentru prima oara asupra acestui fapt, m-a cuprins un planset puternic, o mare disperare. Imi venea sa strig in gura mare dupa ajutor. Dar, ajutor de unde?

Moartea lui Ivan Ilici este povestea unui magistrat care crede in profesia si familia sa. Cand intelege ca si-a irosit viata, ca idealurile dupa care a umblat au fost puerile, depaseste zona iluzoriului si a falsitatii. Ivan Ilici este un om simplu care odata imbolnavit, crede ca nu mai conteaza medicina. Conteaza doar moartea sau viata. Dar, de ce sa murim? Pentru ce?

Autorul isi ofera propia perspectiva asupra mortii. Detaliaza momentul Marelui Final intr-un fel care va face cititorul sa exclame: Aha! Deci asa e sa mori! Finalul cartii iti ia rasuflarea. Autorul revine la invataturile crestine, moartea devine lumina.

Sincer, ma uimeste cat de frumos a putut compune Tolstoi aceasta carte. Inteleg de ce este vazut ca un adevarat geniu. Dupa asa o carte, citita foarte placut de Rebengiuc, orice altceva pare murdar, imperfect si mincinos. Detaliile celorlati scriitori par a fi inutile. Ajung la concluzia ca adevarata frumusete este atinsa doar atunci cand ceea ce se scrie este spus sincer, fara ocolisuri. Numai marile adevaruri ne ating cu adevarat; restul se pierde, trece. V-o recomand cu drag!

Insula bla-bla...

Genul: Aventuri, Comedie
Durata: 94 minute
Regia: Brad Peyton
Limba: Engleza
Audienta: AG
In rolurile principale: Josh Hutcherson, Dwayne Johnson and Michael Caine

Doua-trei fraze ar fi suficiente pentru a descrie acest film. Pe scurt este foarte, foarte prost. Nu va irositi timpul sa cititi in continuare.

Subiectul este naiv, actiunea pe cat se poate de bizara, iar actorii par a juca in gluma, nu pe bani. Sa nu mai spun de distributie. Dwayne Johnson, cel care-l joaca pe Hank, se crede MULT prea frumos. O avea el un bronz si o piele perfecta, dar sa fim seriosi. Cu un zambet si trei muschi nu devi Mister America.

Ideea in sine, a unor aventurieri neexperimentati care descopera o insula nemaipomenita, in care exista si dinozauri, dar si Atlandita - este mai mult decat tacanita. Pana si efectele vizuale sunt oribile, dinozaurii par desenati de mine, nu facuti de un studio. Singurul lucru care mi s-a parut amuzant a fost ca la un moment dat, dintr-un abis intunecat, a izvorat un monstru-dinozaur. In variabta 3D acest lucru m-a speriat enorm, de era sa sar in bratele Mirunei, aflata in stanga mea. Uitasem de grafica de tot.

In primul rand, de ce am mers la acest film? Nu incepea nimic altceva la cinema atunci, asa ca am intrat la ce am nimerit. Vina mea. Oricum, daca sala este goala, cum era in cazul meu, veti avea cum sa radeti copios pe baza tuturor idioteniilor inventate de producatorii filmului. Din cate observ, filmul este o continuare a ceva facut anterior. Nu au fost momente pe care sa nu le inteleg (vezi sa nu!) din cauza ca nu am vazut si filmul 1. Cred ca asta spune multe. Scuzati-ma ca nu am luat prea in serios acest film, dar la ce nervi mi-a provocat, eu zic ca altfel nu se putea.
Mult mai potrivita ar fi fost povestea pentru joc video - acolo nu conta cat de inteligenta este intriga, ci cat de repede trebuie sa pleci de pe insula.

Marchizul de Sade

Piesa: Marchizul de Sade 

de Doug Wright

la Teatrul Odeon

Regia: Radu Penciulescu

Din diistributie:  Florin Zamfirescu,

Dan Badarau, Gelu Nitu, Irina Ungureanu

In aceasta piesa de teatru se infatiseaza portretul scriitorului Marchizului de Sade - artist care a creat foarte mult scandal la vremea sa, in mare, datorita continutului provocator al artei sale. Despre Sade am vazut, nu de mult, un film numit Quills. Atat in piesa cat si-n film, este prezentata exact aceasi poveste. Pe scurt, este vorba despre acest autor erotic. Perioada in care actiunea se desfasoara este undeva dupa Revolutina Franceza din 1789. Marchizul este inchis la un azil de nebuni, unde se spera ca scrierea de materiale provocatoare sa inceteze. Dupa cum va asteptati, el nu asculta de nimeni si se revolta, creeaza si reuseste chiar sa-si faca publicate cartile in afara azilului de nebuni, unde acestea se vind ca painea calda, spre frustrarea autoritatiilor.

Comparativ cu filmul, pot spune ca este mai slab, chiar daca joaca si Florin Zamfirescu, actor pe care-l admir. Ba chiar, mi s-a parut ca Marchizul putea fi interpretat de el cu mai mult rafinament si ironie, cum Geoffrey Rush a reusit sa-l transpuna intr-un mod minunat. Dar aceasta critica vine din faptul ca am vazut filmul inainte, deci stiam tot ce avea sa se intample, ba chiar tineam minte si anumite replici. Probabil ca daca as fi vazut piesa mai intai si apoi vaarianta ecranizata, as fi fost mai impresionata, insa eu am avut ochii deschisi numai catre micile defecte. Ceea ce am observat este ca Irina Ungureanu, pe langa aspectul sub mediocru, joaca si slab. Fara sa vreau, m-a durut sa vad ca rolul lui Madeleine este interpretat de ea. Am oftat gandindu-ma la Kate Winslet. In schimb, m-a impresionat jocul nebunilor, mai ales pentru ca din principiu mi se pare mai greu sa arati o fericire exagerata, decat sa mimezi o conversatie in care fiecare virgula este atent studiata.

Totusi, ce este de apreciat este ca aduce un aer proaspat. Mi s-a parut ca Marchizul de Sade, per ansamblu, nu este vazut ca un mare nenorocit, ci mai degraba ca un artist neinteles. Perceptia publicului asupra personajului principal a fost mai ingaduitoare; pe ici pe colo au existat zambete pline de simpatie pentru acest adevarat artist ce a respirat si s-a hranit prin arta sa, un om care nu putea trai fara a scrie. Toata fericirea omului se afla in imaginatie. Chiar daca operele sale contin violente si obscenitati, el, autorul, nu face nimic din ceea ce este scris acolo. El nu este un ucigas, ci un liertin, un visator. Oamenii uita asta si-l condamna pentru imaginatia prea bogata in detalii, in loc sa se gandeasca ca adevaratii ucigasi conduc lumea.

Per total, este o piesa placuta, amuzanta, antrenanta care va va imbunatati ziua. Costumele sunt facute de Catalin Botezatu si chiar au iesit bine. (Ma intrebam daca au fost facute donatie teatrului sau ceva asemanator, insa nu am gasit pe net raspunsul.) Atmosfera este placuta, iar locul unde spectacolul este gazduit (Teatrul Odeon) emana prin detaliile arhitecturale o suflare din vremurile de-atunci. Va recomand, cu singura precizare, de a lasa filmul si documentarile dupa, nu inainte.

Mort si-ngropat

Charlaine Harris

Mort si-ngropat
(Dead and Gone)
editura Leda, Bucuresti 2011

traducere de Ana-Maria Nica
ilustratia copertei: Lisa Desimini
335 de pagini

Dupa un timp in care s-ar putea spune ca admiratorii cuplului Sookie-Eric au avut de asteptat ca lucrurile sa se puna in miscare, as zice ca volumul acesta va reprezenta un motiv de bucurie. Spun asta pentru ca, dupa legea vampirilor, Sookie si Eric vor fi casatoriti.

Daca si celelalte carti din seria Vampirii Sudului v-au placut, cu siguranta va va placea si acesta.

Pe deasupra, sunt povestite lucruri noi, aflam detalii importante legate de trecutul lui Eric. Sa nu mai spun ca Bill va plati scump pentru dragostea pe care i-o poarta domnisoarei Stackhouse. Nici vrajitoarele nu stau locului, Amelia va suferi si ea din cauza pericolului la care prietena ei se expune, iar din pacate, Ocatvia, va parasi peisajul. Toate acestea se vor intampla datorita unei crime ingrozitoare si unui razboi intre zane. Cum nu se poate de asteptat, Sookie, avand rude sus-puse in neamul zanelor, se va afla in miezul problemei. In Mort si-ngropat este povestita una dintre cele mai periculoase aventuri prin care personajul principal va trebui sa treaca, zanele nefiind deloc niste creaturi blande si dragalase.

Prima fraza: -Vampirii de rasa caucaziana nu ar trebui niciodata sa poarte alb, rosti afectat prezentatorul de televiziune.

Cartea de fata e plina de momente de maxima tensiune, glumite si scene fierbinti. Astfel, va invit sa cititi si Mort si-ngropat, cel mai sexy roman de pana acum scris de Charlaine Harris.

Mai rau decat moartea

Charlaine Harris

Mai rau decat moartea

(From Dead to Worse)

editura Leda, Bucuresti 2011

traducere de Ana-Maria Nica

382 de pagini

Chiar NU m-am putut stapani si vorbesc serios. Ultima carte ma lasase practic in ceata dupa explozia de la piramida, nimic nu era sigur, peste tot erau iluzii si sugestii care ma-nebunisera de curiozitate. Normal ca nu am putut fi atat de insensibila incat continuarea s-o las pe mai tarziu. Nici dupa trei minute dupa terminarea cartii Morti cu totii, m-am apucat de Mai rau decat moartea, volumul opt din seria Vampirii Sudului.

-Stand aici pe pat, simtindu-ti mirosul (...) imi amintesc totul. (pg. 231)

Sunt constienta ca aceasta nu-i o perla din vasta lume a literaturii, dar face parte din acea categorie de carti care te inspaimanta si infiora. Un tip de carte care nu te lasa in pace pana n-ai absorbit si ultima propozitie. O lectura in care curiozitatea te roade pe dinauntru. Va rog, luati sensul propiu al cuvintelor mele cand va spun ca sunt sigura ca nu veti putea adormi daca nu mai cititi macar cateva pagini inainte de culcare. Si, la fel de posibil, este ca atunci cand citesti la lumina palpainda becului de langa pat, sa aflii ceva atat de neasteptat incat sa fii nevoit sa stai mai mult decat ar trebui. Deci, da este o carte captivanta, care produce cearcane. Oamenii s-ar putea plange, spunand ca ,,pe vremuri" existau mai multe scene de sex. Acum sunt maxim doua sau deloc. Dar nu-i nimic, pentru ca actiunea este atat de captivanta, naratiunea atat de sangeroasa, incat pielea va va fi cutremurata de fiori pe tot parcursul. Cireasa de pe tort consta in faptul ca seria Vampirii Sudului are electrizantul elementul al supranaturalului. Poate ca romanele Charlainei Harris nu se compara cu cele scrise de Anne Rice, dar sigur, sigur sunt mult mai bune decat restul cartilor de piata cu vampiri s.a.m.d. Personajele sunt mai mult decat curioase. Sunt enigmatice, fascinante, intr-o continuua dezvoltare. Cui nu-i place Eric Northman? Sau cui nu i se pare ca Pam este adorabila, amuzanta si misterioasa totodata? Cine nu simte furie si mila in acelasi timp pentru Bill? Nu vi se pare amuzanta religiozitatea lui Sookie? Dar despre Quinn? Sau fostul Alcide? Despre colega de camera a lui Sookie, vrajitoarea Amelia...?

Prima fraza: Faceam un aranjament dragut din sticlele de tarie pe masa plianta din spatele barului portabil, cand Halleigh Robinson aparu in graba; fata ei - atat de draguta de obicei - era acum rosie si toata brazdata de lacrimi.

Cu certitudinea ca daca celelalte sapte v-au placut, v-o recomand si pe ce-a de-a opta, Mai rau decat moartea.

Macbeth (teatru)

Printre altele, astazi m-am simtit cam singura, am fost fara energie si apatica. Afara vremea este acceptabila (asta daca nu luam in considerare vantul care batea cu peste 100 km/h sau ploaia care pare ca nu se mai opreste), asa ca nu pot da vina pe cerul semi-inorat pentru ca ma simt inconfortabil in pielea mea. De obicei, in astfel de situatii pur si simplu imi luam un Dots din frigider ca apoi sa ma apuc de rontait. Sau ma uitam la un film. Dar sincer nu am nimic interesant in calculator in momentul asta si mi-am promis deja sa ma las de dulciuri, paste si fainoase. Sper sa ma tina acest nou regim, mai ales ca noile kilograme cam stau la coada pe cantar. Deci, ce fac eu in aceste conditii? Stau in dormitor, mananc kaju, migdale si nuci crude in timp ce scriu in gol.

Ma gandeam ca as putea sa va spun de o piesa de teatru la care am fost la sfarsitul lui 2011, despre care din pacate, nu am apucat sa scriu. De acolo vine si tilul. Nu am de gand sa fac tabelase si sa trec fiecare detaliu. Mi-e prea lene si, mai nou, am chef de urmatorul volum din Vampirii Sudului, dar m-am apucat de scris deja asa ca nu am de gand sa las aceste fraze in aer. Imi asum riscul ca doar eu sa stiu ce-i scris aici.

Dupa cum s-ar putea sa fi ghicit deja, aceasta piesa de teatru este facuta dupa opera lui Shakespeare cu acelasi nume. Desi din februarie imi tot propun s-o citesc, uite ca inca nu m-am apucat de ea, iar din pacate nu va pot face o comparatie, sau ceva asemanator.
La vremea mea, piesa s-a rulat la Teatrul National Bucuresti. Platisem bilet pentru sala mare, asa ca ma asteptam sa-mi iau locul de la loja. Dar cand am ajuns la intrarea in sala, am descoperit ca scaunele din catifea rosie erau acoperite cu o folie de plastic alb. Intreaga sala era intunecata si prafuita. Cred ca ma intelegeti de ce n-am priceput ce se-ntampla, cand pe biletu' meu scria fix ca acolo se rula. Dupa ce m-am mai orientat un pic, am descoperit ca o doamna imbracata in costum indruma alti oameni sa se urce pe scena si sa se duca in culise. Bine. M-am dus si eu, instinctul de turma era prea mare. Dupa cortina, ghiciti ce am descoperit? O scena improvizata. Scaune de birou erau aranjate in doua semi arce de cerc orientate una spre cealalta, astfel incat unite, puteau forma un cerc intreg. La mijloc, se afla un spatiu destul de mare. Din cauza respectului pe care ceilalti spectatori il ofereau ,,spatiului", l-am ocolit si eu cuminte, desi un om normal ar fi trasat o diagonala catre locul sau. Asezandu-ma la locul meu, am descoperit ca pe unul dintre pereti era montata o schela gigantica, iar in spatele ei era un fel de pictura care infatisa un castel romanic. Nici dupa trei minute, luminile s-au inchis, linistea a devinit adanca, respectul spectatorilor deplin, iar spectacolul a inceput sa se desfasoare in fata ochilor mei.

Chiar daca piesa Macbeth a fost realizata in stil minimalist, decorul reducandu-se la schela de care am vorbit si un desen, totul a iesit minunat. Costumatiile actoriilor au fost si ele minimale; in genral personajele erau imbracate in haine de zi cu zi. Un pantalon trei sferturi sau o casca de bicilist putea sugera un pantalon vechi sau un coif de lupta. Spre surpinderea mea, mi-a placut mai mult asa; ceea ce ochii nu puteau vedea, mintea mea a suplinit. Si, in fond, daca ar fi fost totul ca la carte, si-ar fi pierdut din farmec.

Ca incheiere, va recomand sa mergeti sa vedeti Macbeth de la Teatrul National Bucuresti. Jocul actoricesc este impresionant, printre actori numarandu-se si Ion Caramitru.