Marchizul de Sade

Piesa: Marchizul de Sade 

de Doug Wright

la Teatrul Odeon

Regia: Radu Penciulescu

Din diistributie:  Florin Zamfirescu,

Dan Badarau, Gelu Nitu, Irina Ungureanu

In aceasta piesa de teatru se infatiseaza portretul scriitorului Marchizului de Sade - artist care a creat foarte mult scandal la vremea sa, in mare, datorita continutului provocator al artei sale. Despre Sade am vazut, nu de mult, un film numit Quills. Atat in piesa cat si-n film, este prezentata exact aceasi poveste. Pe scurt, este vorba despre acest autor erotic. Perioada in care actiunea se desfasoara este undeva dupa Revolutina Franceza din 1789. Marchizul este inchis la un azil de nebuni, unde se spera ca scrierea de materiale provocatoare sa inceteze. Dupa cum va asteptati, el nu asculta de nimeni si se revolta, creeaza si reuseste chiar sa-si faca publicate cartile in afara azilului de nebuni, unde acestea se vind ca painea calda, spre frustrarea autoritatiilor.

Comparativ cu filmul, pot spune ca este mai slab, chiar daca joaca si Florin Zamfirescu, actor pe care-l admir. Ba chiar, mi s-a parut ca Marchizul putea fi interpretat de el cu mai mult rafinament si ironie, cum Geoffrey Rush a reusit sa-l transpuna intr-un mod minunat. Dar aceasta critica vine din faptul ca am vazut filmul inainte, deci stiam tot ce avea sa se intample, ba chiar tineam minte si anumite replici. Probabil ca daca as fi vazut piesa mai intai si apoi vaarianta ecranizata, as fi fost mai impresionata, insa eu am avut ochii deschisi numai catre micile defecte. Ceea ce am observat este ca Irina Ungureanu, pe langa aspectul sub mediocru, joaca si slab. Fara sa vreau, m-a durut sa vad ca rolul lui Madeleine este interpretat de ea. Am oftat gandindu-ma la Kate Winslet. In schimb, m-a impresionat jocul nebunilor, mai ales pentru ca din principiu mi se pare mai greu sa arati o fericire exagerata, decat sa mimezi o conversatie in care fiecare virgula este atent studiata.

Totusi, ce este de apreciat este ca aduce un aer proaspat. Mi s-a parut ca Marchizul de Sade, per ansamblu, nu este vazut ca un mare nenorocit, ci mai degraba ca un artist neinteles. Perceptia publicului asupra personajului principal a fost mai ingaduitoare; pe ici pe colo au existat zambete pline de simpatie pentru acest adevarat artist ce a respirat si s-a hranit prin arta sa, un om care nu putea trai fara a scrie. Toata fericirea omului se afla in imaginatie. Chiar daca operele sale contin violente si obscenitati, el, autorul, nu face nimic din ceea ce este scris acolo. El nu este un ucigas, ci un liertin, un visator. Oamenii uita asta si-l condamna pentru imaginatia prea bogata in detalii, in loc sa se gandeasca ca adevaratii ucigasi conduc lumea.

Per total, este o piesa placuta, amuzanta, antrenanta care va va imbunatati ziua. Costumele sunt facute de Catalin Botezatu si chiar au iesit bine. (Ma intrebam daca au fost facute donatie teatrului sau ceva asemanator, insa nu am gasit pe net raspunsul.) Atmosfera este placuta, iar locul unde spectacolul este gazduit (Teatrul Odeon) emana prin detaliile arhitecturale o suflare din vremurile de-atunci. Va recomand, cu singura precizare, de a lasa filmul si documentarile dupa, nu inainte.