Memoriile unei gheise

Memoriile unei gheise de Arthur Golden,
editura Humanitas, 497 pagini,
pret aprox. 45 lei

De prin 2008, am tot observat Memoriile unei gheise prin librarii, alaturi de o mica precizare: este un bestseller international, numarul 1 in topurile din Europe si America, etc. De aici cred ca a pornit si sfiala mea, in ciuda unei pasiuni incotestabile cu privire la chinezoaice si gheise, ajungand sa ramana necitita pana in 2011. Si cred ca ar fi fost mai bine asa, pentru ca in ciuda unei povesti bine ilustrate, ramane un roman rigid, in care nu se contureaza pe nici un sentiment, al carui finalul m-a interesat mai putin ori chiar deloc. Vazusem si filmul si de aceea s-ar putea sa nu ma fi impresionat.

In orice caz, sa pun in ordine si actiunea:
Este vorba despre Chiyo, o fata dintr-un sat de pescari, care in urma imbolnavirii mamei sale, este vanduta in Kyoto impreuna cu sora sa mai mare. Chiyo ajunge intr-o okiya pentru a fi invata sa devina o gheisa. Gheisa, in ciuda unor prejudecati, nu este o prostituata, ci o artista (numele de gheisa provine de la cuvantul arta) care vopsita pe fata cu alb, cu buze rosii, cu parul prins intr-un coc complicat si imbracata intr-un chimono are rolul de a intretine atmosfera seriile si de a distra barbatii instariti. In lumea gheiselor sunt multe ritualuri si traditii ce trebuie implinite pentru a fi atinsa perfectiunea. Pe langa multe altele se numara si mizague (licitarea virginitatii unei tinere gheise), ori alegerea unui danna (un amant pentru o anumita pentru o anumita perioada de timp care trebuie sa intretina acea gheisa).

Oricum lumea, de gheisa a micutei Chiyo, nu ocupa mai mult de un sfert din carte, pentru ca restul este despre rivalitatiile pe care le are cu Hatsumomo, si suferintele vietii pana la devenirea intr-o geisha de succes.

Mi s-a parut ca are note mult prea dramatice, ca este mult prea citibila si de aici nu m-a cucerit, m-a lasat rece, desi recunosc, inauntrul cartii se afla o poveste simpatica. Si chiar daca unele detalii si amintirile scoase la iveala in mod subiectiv, cu tot felul de comparatii si epitete dragalase sunt simpatice, am simtit ca toate acestea nu duc nicaieri, m-am cam plictisit.

Defapt, ceea ce m-a deranjat a fost ca pe langa actiune nu exista nimic in substrat, totul este ceea ce pare, si practic nu-ti provoaca o stare anume, nu te emotioneaza de nici un fel.

Sa fie traducerea de vina pentru lipsa mea de interes?