Food inc.

Va recomand un alt documentar despre mancarea pe care o consumam. Acesta adopta o atitudine putin diferita fata de altele, intrand in culisele industriei mancarii despre care auzim atat de putine.

 

Modul in care animalele sunt crescute s-a modificat dramatic. Gainile, in loc sa creasca in 3 luni, ajung mai mari, mai grase decat celelalte in doar 2 saptamani. Din cauza ca au luat in greutate intr-un timp atat de scurt, nu-si pot sustine propria greutate, cad dupa doar cativa pasi. Pe deasupra, gainile sunt crescute in conditii ingrozitoare. Toate aceste pasari sunt prinse intr-u hambar intunecos, neavand ocazia sa vada vreodata cerul in scurta lor viata. In acest intuneric total sunt ingramadite sute, mii de pasari una intr-alta, fiecare stand in propriile fecale. Cat despre vaci, peste 80% ajung sa aiba bacteria e-coli pentru ca nu sunt hranite cu ce trebuie. La fel ca si gainile, aceste animale stau in mormane de fecale, mananca un amestec de produse modificate genetic. Cand defapt ele ar trebui sa se hraneasca numai cu iarba! Fermieri sunt asaltati de firma Monsanto, in valoare de miliarde de dolari (sa nu uitam ca detine 90% din piata Americii), neputand sa-si refoloseasca semintele. La propriu, saracii fermieri, sunt dati in judecata pentru ceva absolut normal! Iar datorita hranirii anormale a vaciilor, in 2001 un baiat de numai 3 ani, Kevin, a murit din cauza bacteriei e-coli.

 

Daca doriti sa vizionati acest documentar si nu reusiti sa faceti rost de el, va rog lasati-va adresa de e-mail sau, si mai bine contactati-ma la simpleshoes2009@yahoo.com

FOOD MATTERS/ Mancarea Conteaza

Food Matters

Genul: Documentar

Durata: 80 minute

Cu: Vicky Blewitt, Ian Brighthope,

Jerome Burne

Esti cea ce mananci. O stim cu totii, insa putin isi asuma responsabilitatea de a actiona in concordanta cu acest lucru.

 

Mi-a placut mai mult Food Matters fata de alte documentare in care subiectul principal era o alimentatie corecta (ex: Fat, sick and nearly dead - un australian se plimba prin America, bea multe sucuri de fructe, pune intrebari oamenilor de pe strada, iar apoi isi spune si el povestea). In principiu pentru ca subiectul este luat mult mai bine in serios. Este un documentar care se bazeaza puternic pe fapte, documente si statistici, plus oameni care si-au dedicat aproape intreaga viata in a-i invata pe oameni despre ce este corect sa mancam.

 

Cand ii spui unui om sa inceteze sa manance carne, alimente procesate si multe alte obiceiuri nesanatoase, este indicat sa-i spui precis de ce si cat de important este sa-si schimbe stilul de viata. Multti dintre noi stim ca prajeliile, painea alba, fastfood-ul nu ne face bine, insa despre carne si lactate putina lume s-a aventurat sa vorbeasca. (Este gresit sa credem ca laptele ne ofera calciu in organism. De fapt, acest lichid provoaca o puternica aciditate in stomac. Aciditatea care este stopata prin eliminare calciului deja existent in corp. Practic, cand bem lapte ne consumam calciul.)

 

Filmul arata ca o dieta bazata pe fructe, legume, nuci, seminte, fructe de mare, tuberculi, super-alimente (echinacea, miere cruda, spirulina etc) si ierburi (toate crude) ajuta la tratarea (si prevenirea) cancerului, depresiei, bolilor cardiace si a diabetului.

 

Astfel, vi-l recomand puternic sa-l vedeti. In primul rand pentru ca este un documentar de calitate, iar in al doilea, deoarece este un pas inainte in schimbarea stilului de viata intr-unul sanatos.

Daca doriti sa vizionati acest documentar si nu reusiti sa-l gasiti, contactati-ma la simpleshoes2009@yahoo.com

N-am mai visat demult ca zbor

N-am mai visat de mult ca zbor

(Tobu yume wo shibaraku minai)

de Taichi Yamada

editura Humanitas, Bucuresti 2012

traducere de Mihaela Butnariu

N-am mai visat de mult ca zbor de Taichi Yamada este un roman in care este spusa neobisnuita poveste de dragoste dintre Taura si Mutsuko.

 

Aflat la spital din cauza unei rani minore, dar care il tine imobilizat la pat, Taura este nevoit sa-si imparta camera de spital cu o femeie necunoscuta. Dupa ce vorbesc ore in sir pe parcursul noptii, Taura afla ca femeia de care s-a indragostit este nici mai mult nici mai putin decat o femeie de 67 de ani. Dupa luni de la parasirea spitalului, eroul lui Taichi Yamada se gaseste in neobisnuita situatie de a o vedea pe Mutsuko intinerita, aflata pe undeva pe la 40 de ani. Intalnirile lor urmatoare vor releva faptul ca amanta lui intinereste in mod inexplicabil, calatoria lor ajungand sa fie despre dragoste si moarte.

 

La aceasta carte mi-a placut ca povestea a fost narata la persoana I, caci mai relaxeaza atmosfera, nu o face incordata si pretentioasa. Pe deasupra, autorul a construit un univers in care faptel curg una dupa alta intr-un sir seducator, fiindu-mi imposibil sa o las jos prea mult timp. Actiunea in sine este foarte interesanta, amintindu-mi pe alocuri de Strania poveste a lui Benjamin Button. Oricum, nu este acelasi lucru ca filmul cu Brad Pitt si Cate Blanchett, caci totul se petrece intr-un timp mult mai scurt, actiunea este fiind vizibil concentrata la doar 220 de pagini.

 

„Yamada este un maestru al naratiunilor care vorbesc despre felul în care lumea obisnuita, cotidiana se poate deschide pe neaseptate spre o dimensiune fantastica spirituala.“ (Guardian)

 

Moarte Subita, J.K. Rowiling

Stare: ABANDONATA

Moarte Subita

(The Casual Vacancy)

de J.K. Rowling

editura Trei, Bucuresti 2012

traducere de Constantin Dumitru
447 de pagini

La inceput, cand am cumparat Moarte Subita de J.K. Rowling, aproape ca saream in sus de bucurie. Numai la vederea copertii rosii puteam sa trec cu vederea pretul exorbitant pentru 400 de pagini amarate. Cred ca devine evident ca eram atat de incantata datorita seriei Harry Potter, care imi placuse atat de mult si de care ma atasem inca de la aparitia primelor carti (cand, tin minte, ma duceam la lansariile de carte impreuna cu tata si incepeam sa citesc din Harry Potter si pocalul de foc inca din masina).

 

Barry Fairbrother moare neaşteptat, când abia trecuse de 40 de ani, iar micul oraş Pagford este şocat. Idilicul orăşel englezesc, cu o piaţă centrală de modă veche şi o catedrală ancestrală, ascunde de fapt un război mocnit între mai multe tabere: bogaţii contra săracilor, adolescenţii contra părinţilor, nevestele contra soţilor, profesorii contra elevilor… Pagford nu este de fapt ceea ce pare la prima vedere.

 

Cel mai mare conflict îl stârneşte însă locul lăsat liber de Barry în consiliul parohial. Cine va triumfa într-o luptă electorală plină de pasiune, duplicitate şi revelaţii neaşteptate?

 

O comedie neagră, provocatoare şi surprinzătoare, Moarte subită este prima carte pentru adulţi scrisă de J.K. Rowling.

 

Sunt foarte sigura ca daca acest roman ar fi fost scris de catre orice alt scriitor de pe planeta nu as fi luat-o in niciun caz in considerare. Apreciez alegerea scriitoarei de a a nu se limita la statutul de mama a seriei Harry Potter. Mi-ar fi placut foarte mult sa fiu compatibila cu cele scrise de ea, insa, sincer vorbind, aceasta carte este o porcarie.

 

Am ajuns pe la undeva pe la pagina 120 si ceva pana cand n-am mai putut suporta. De obicei nu ma enervez atat de tare, dar in acest caz simteam ca toata aceasta ingramadire de personaje, fapte, etc, nu ma duce la nimic. Mai ales ca, daca indraznesti sa nu ai tatuat pe creier toate personajele si sa mai si faci o pauza de 10 ore de la actiune, pierzi sirul a tot ce ai citit pana atunci si incep sa uiti cine-i Terry, cine-i Kay, care copil are probleme si ce babuta se droga. Poate ca, daca o citesti pana la capat, dedicandu-i-te 100% si mai si iei in considere cine-stie-ce inteles ascuns, poate fi o poveste  acceptabila. Tot ce pot sa spun este ca eu sunt dezamagita.

Istoria artei de E.H. Gombrich



Istoria Artei

(The Story of Art)

de E.H. Gombrich

editura Art, Bucuresti 2012

traducere de Nicolae Constantinescu

688 de pagini



Am citit, in decursul a mai multor zile, una dintre cele mai frumoase carti scrise vreodata (netinand cont de subiect). Autorul, Sir Ernest H. Gombrich (n. Viena 30 martie 1909, d. 3 noiembrie 2001), a scris o carte suberba, plina de suflet, in care cuvintele bine alese in a descriu Istoria Artei asa cum n-am mai vazut niciodata si cum nu se face in scoli: logic, simplu si usor de inteles.

Defapt fapt, alegerea autorului de a prezenta istoria artei ca pe o poveste cu cauza si efect, in care fiecare artist incearca sa rezolve probeleme generatiei lui, producandu-se un ciclu nesfarsit, o face atat de iubita de cititorii de pretutindeni, ajungand sa fie una dintre cele mai faimoase lucrari.

Volumul propiu-zis este alcatuit dintr-o serie de 28 de capitole, cuprinzand atat preistoria, Antichitatea, Evul Mediu, Renasterea, cat si curentele mai moderne, ale secolului 19 s.a.m.d.

Nici nu stiu daca ar trebui sa spun ceva practic despre continut, sau, daca ati prefera sa n-o fac din simplu motiv ca eu nu ma pot compara cu autorul si orice aspect serios al carti ati prefera sa-l auziti direct de la sursa. Si va inteleg. De aceea, va scriu ca autorul s-asigurat in prefata, inlaturand prejudecati comune, ca oricine, atat persoanele care a deja cunostiinte in domeniu, cat si cei care sunt cuprinsi de idei naive, sa o poata citi fara probleme.

De asemena, va recomand sa o citit fara graba, caci nu este un roman politist, ci mai degaba o poezie, in care fiecare capitol are rolul sau. Deseori imi venea sa exclam Ahaa! Deci asta... cand intr-adevar observam si eu cateva lucruri. Gombrich isi invata cititori sa vada cu proprii lor ochi si fara prejudecati lucrari din muzeu, fara a avea idei preconcepute. Mai era un lucru amuzant (mi se pare) pe care il scria el spre finalul cartii: deseori presupunem ca romanii nu puteau sa construiasca zgariei nori (considerand -gresit- acest stil arhitectural cel mai reusit). Dar, niciodata nu ne-am pus problema ca ei nici nu vroiau si probabil ca nici nu le-ar fi placut aspectul cladirilor noastre.

Comparativ cu alte carti care exista in momentul actuat in librarii, ma indoiesc ca exista ceva mai bun. Pretul s-ar putea sa vi se para exagerat, si o fi, dar ganditi-va ca sunt aproape 600 de pagini numai bune citit, precum si ilustratii cu scopul de a va educa. Nu va spun sa o cumparati pur si simplu, va spun sa faceti  alegerea reusita in favorul vostru, pentru dumneavoastra, deoarece in final chiar aveti senzatia ca intelegeti, ca stiti.

Michelangelo. O viata nelinistita.

 

Michelangelo. O viata nelinistita.

(Michelangelo. Una vita inquieta.)

de Antonio Forcellino

editura All, Bucuresti 2011

traducere de Cornelia Dumitru
510 pagini

Dintre toti artisii lumii pe care as putea sa-i spun repede, fara sa gandesc prea mult, cel mai mult imi place munca lui Michelangelo. Renasterea in sine ma entuziasmeaza; sunt utilizate cu succes elemente ale artei lumii antice pentru a le folosi atunci. In renastere este atins apogeul a tot ce se dorea sa se faca pe parcursul erei medievale. Este cu atat mai deosebit acest artist, Michelangelo Buonarroti, cu cat sculpturiile sale sunt capodopere care nu au fost depasite inca din 1500. A depasit arta anticilor (ceea ce poate fi numit drept laitmotivul renasterii) uimindu-si contemporanii, a fost un om cu o personalitate extrem de intensa. Cuceriirile sale mi se par supraomenesti. Capela Sixtina, David, Pieta, Sclav muribund, sunt doar unele dintre cele mai cunoscute lucrari ale sale.

 

Dar, pe langa talentul sau de geniu, cel mai mult m-a impresionat firea sa salbatica. Lucru care se poate observa pe mai multe planuri. In primul rand, el se remarca prin curajul cu care lucru cu dalta puternic in marmura, fara frica (spre deosebire de ceilalti scluptori ai vremii) de a o lovitura prea grea in blocul de piatra, stricand iremediabil curenta sa lucrare. Apoi, era incapatanat, un antisocial care nu-si trata cum trebuie prietenii, fiind temperamental si paranoic. Asta ar fi atmosfera si motivul pentru care a lucrat aproape singur la Capela Sixtina timp de patru ani. Si mai sunt o gramada de alte lucruri interesante scrise in aceasta carte. Lucruri care nu tin neaparat de arta, ci si de atmosfera vremii. Ganditi-va numai la faptul ca Michelangelo a trait in aceasi perioada cu Leonardo, Rafael, papa Iuliu al II-lea, precum si cu familia de Medici.

Se poate spune, totusi, ca Antonio Forcellino a pus prea mult accentul pe latura avara a artistului, insa nu e un lucru atat de grav incat sa refuzati sansa de a cititi aceasta carte.

V-o recomand pentru ca este uimitor construita. Sunt prezentate atat elemente ce tin de atmosfera istorica (de cultura generala) cat si detalii de specialitate, poate mai interesante pentru cei ce au o pasiune pentru arta. A. Forcellino si-a construit cartea intr-un mod perfect din punctul meu de vedere. Mai intai poveste viata lui Michelangelo. Dar, pe langa asta, mentioneaza scrisori scrise de el catre familie, sau de alti despre el. Cand sunt intalnite faimoasele sale capodopere autorul le comenteaza intr-un mod viu si original. La finalul cartii, cat si pe parcursul ei, sunt anexate poze, reproduceri esentiale in intelegerea subiectului. Asadar, eu va dau promisiunea mea ca Michelangelo. O viata nelinistita. isi merita pe deplin banii. 

Mara

Ioan Slavici

Mara

Editura pentru literatura 1969

Ilustratia copertei: Iulian Olariu

Vreau sa fiu sincera. Asa ca voi scrie ca de la inceput am avut indoieli fata de Mara. Singura mea consolare era ca limbajul popular pe care-l intuiam ca va infiltrat acolo era specific Translivaniei, ci nu ca cel din in Amintiri (carte pe care apropo, cand a trebuit sa o citesc pentru scoala a reprezentat un cosmar pentru mine; nu stiam 40% din cuvinte, tot cautam in DEX intelesul lor).

 

Personajul principal (sau cel putin al primelor 100 de pagini) este Mara, o vaduva saraca cu doi copii: Persida si Trica. Ea este un fel de precupeata, fiind caracterizata de ambitiile ei de a face avere pentru copii ei. Defapt, este pus accentul destul de puternic in carte pe aceasta idee, Mara este prezentata la un moment dat chiar in momentul in care strange banii deoparte pentru copii in trei sosete diferite (va prindeti usor care, cum vin).

 

Pe parcursul romanului Mara aluneca in umbra, locul principal in poveste ocupandu-l Persida. Sida, fata crescuta in manastire de catre maica stareta Aegedia, se indragosteste de Hubarnatl, macelar in devenire. Ea l-a observat pentru prima oara atunci cand un geam de la manastire s-a spart. Vis a vis era macelaria, iar in fata ei era Natl. La inceput domnisoara nici nu-si da seama ca ceea ce simte ea se numeste iubire. Dorea cu toata fiinta ei sa-l vada din nou pe Natl. Intre timp refuza o cere in casatorie avantajoasa, aprobata de mama ei. Stiind ca in satul lor (Radna) relatia lor nu va fi aprobata (din cauza diferentelor etnice- Hubar e ungur-, religioase etc), se hotaraste sa fuga cu Natl la Viena. Ajunsi acolo Natl se simte din ce in ce mai nenorocit; isi da seama ca a facut o boacana, ca a pierdut averea familiei pentru o fata. Disputele dintre ei se agraveaza intr-atat incat Natl isi bate sotia. Cei doi tineri vad ca lucrurile nu megr cum trebuie in Viena, nu au pe nimeni acolo. Decid impreuna sa se intoarca in Radna, satul lor natal.

 

Am intrerupt firul naratiunii aici, caci am mai omis cateva lucruri si doar atat consider ca este necesar sa stiti pentru a va face o opinie.

 

Trebuie sa recunosc ca, desi aceasta cartea nu chiar un clasic romanesc (sau ma indoiesc sa fie),  Mara are farmecul ei aparte, merita citita. Exista anumite conflicte psihologice interesante, iar pe de-antrgul firul narativ nu plictiseste (dupa ce treceti de cele 100 de pagini cruciale nu veti mai putea, sau eu, cel putin, n-am mai putut sa imi dau jos cartea din maini). Acum, au fost si lucruri care m-au enervat , spre exemplu modul in care peste tot se autocompatimeste Mara (vai saraca, e vaduva, mai are si doi copii etc). Decizia Marei de a fi zgarcita pana si cu propii si singurii ei copii.

 

Va dati seama ca nu am fost chiar genul de cititor care vrea ca toate sa se termine cu bine. Mi se parea ca Persida isi merita bataia - si pe mine ma enerva. Oricum, daca pana acum v-a placut ce ati aflat despre Mara, va marturisesc ca mai urmeaza multe lucruri interesante care merita citite. Sunt amuzante, capativante, neaseptate. Iar pe deasupra, mai este un aspect pe care nu l-am mentionat deloc: romanul este interesant si datorita aspectului istoric (actiunea are loc la jumatatea secolului 19).

Capcana Mortala

Capcana mortala

(Dead Reckoning)

de Charlaine Harris

editura Leda, Bucuresti 2011

traducere de Adrian Deliu

ilustratia copertei de Lisa Desimini

Capcana mortala de Charlaine Harris este al 11-lea volum din seria Vampirii Sudului -  serie de romane ce sta la baza serialului True Blood.

 

La ora actuala, adica in decembrie, cand scriu aceasta postare, cartea pozata in stanga este ultima aparuta in romana la editura Leda. Volumul precedent ii lasase pe Sookie si Eric impreuna dupa ce reusisera sa duca la bun sfarsit neintelegerea cu Ocella, creatorul lui Eric (sau atat imi aduc aminte pe moment). 

 

In aceasta carte Sookie gaseste in podul casei o cutiuta numita cluviel dor care se presupune a indeplini orice dorinta. Are probleme in a ramane in viata din cauza a mai multor atentate ce par a aea conotatii supranaturale si, pe deasupra, descopera ca Eric si Pam doresc sa scape de actualul lor stapan.

 

Eu una, ajungand pana aici, asteptand sa apara in martie ultima carte (in engleza) pe BookExpress, ma gasesc in pozitia in care relizez cati bani am dat pe aceste carti. Merita? Sigur, nu.

 

Am luat prima carte cu ocazia primului sezon True Blood de pe HBO, iar apoi am devenit dependenta; trebuia sa am fiecare carte scrisa de Charlaine Harris pe tema vampirilor. Creaza dependenta, se citeste usor, si ma relaxeaza. Insa aceste atribute nu sunt suficiente pentru a face aceasta alegere, de a ma apuca de seria Vampirii Sudului, inca o data. Deci, daca n-ai auzit de aceasta serie de carti, te sfatuiesc sa nu te apuci de ea, iti pierzi timpul. Insa, daca deja esti la Moarte in familie sau oricare alta, spun ca faptul e consumat, ia-o inainte, numai e mult.

Lisa See: Fetele din Shanghai

Lisa See

Fetele din Shanghai

(Shanghai Girl, 2009)

Editura Alfa, 2011

traducere de Valentina Tache

Design coperta: Alexandru Novac

Lisa See este o scriitoare populara, avand scrise numeroase bestsell-uri; astfel, sper ca nu ajung prea departe presupundand ca si dvs. ati trecut, macar o data, cu privirea peste un titlu de al ei. S-ar putea sa fi remarcat Floare de Zapada si evantaiul secret, sau mai recent, Dragostea Florii-de-bujor.

Din ce am citit eu de ea, factorul comun era mai tot timpul China. Aici, in Fetele din Shanghai, intra in centrul actiunii doua surori: Pearl si May. Timpul este unul fermecator al anilor '30 in Shanghai, care era poreclit la aceea vreme micul Paris al Asiei. Cele doua surori sunt unele dintre cele mai frumoase tinere ale orasului; pozeaza pentru cei mai in voga artisti ai vremii, iar pe de alta parte, se distreaza la numeroase petreceri. Lumea lor pare lipsita de griji, asemenea unui basm in plina desfasurare.

 

Caracteristic Lisei See, acest castel de vis este distrus. Bombele japoneze distrug orasul, fortand locuitorii orasului sa-si paraseasca casele cu repeziciune. Pearl si May fug de catastrofa razboiului catre America, loc poreclit Muntele de aur.  Cele doua trec prin intamplari care va vor taia respiratia: pline de violenta si ghinion. Intre prima faza a romanului, cand echilibrul este intact si fata de cele ce urmeaza exista un contrast izbitor. Haosul razboiului aduce panica; multa lume nu pricepe ce se-ntampla. Este un moment in care numai cei mai puternici supravietuiesc.

 

Per total acest roman spunea povestea luptei pentru supravietuire, fiind vorba despre doua surori in stare sa sara in foc una pentru cealalta. Ele reusesc sa recapete echilibrul initial dupa ani de fuga si mizerie. Fuga de razboi, in prima parte, iar apoi de rusinea si tristetea adusa de el. Lisa See construieste un univers impresionant, reusind sa creeze sentimentul de autenticitate. Nu exista dialoguri exagerate, ori cuvinte care nu par la locul lor.

 

Daca va impresioneaza si va provoaca placere o astfel de poveste intensa inspirata din fapte ce ar fi putut avea loc pana la urma, va recomand Fetele din Shanghai, caci cred ca o sa apreciati munca autoarei.

 

Mie una mi-a placut ca, pe langa o cuplare de intamplari interesante, am si invat ceva despre al doilea Razboi Mondial. Lucruri pe care inainte nu le stiam, ori chiar mi s-a parut ca am atins bucati dintr-o vreme demult apusa (Asia interbelica, razboiul catastrofal, America anilor '50).

Cain - Jose Saramgo

Jose Saramago

Cain

editura Polirom, Bucuresti, 2012

traducere de Simina Popa

pe coperta: Tintoretto, Uciderea lui Abel

157 de pagini

Daca ati mai citit ceva pana acum de Jose Saramago stiti, cu siguranta, ca stilul lui se caracterizeaza prin proprii reguli de punctuatie si fraze lungi cat pagina. Bun. Atunci stiti, de asemenea, ca majoritatea romanelor sale au umbra unui scriitor binedispus, care combina umorul cu filozofia.

Ultimul roman al lui Jose Saramago, Cain (2009), reia intr-o perspectiva moderna povestea biblica a lui Cain si Abel. Dupa ce isi ucide fratele intr-un moment de frustrare, Cain ajunge la o intelegere cu un Dumnezeu care capata o ciudata aparenta dictatoriala si scapa condamnat la vesnica pribegie, cu un sac de merinde si avind drept tovaras un magar. Cutreierind lumea si timpurile, tinarul calator perturba povestile unei intregi distributii de personaje familiare – Noe, Moise, Isaac –, alterind pentru totdeauna cursul legendelor de-a lungul drumului. Cu caracterul sau nevolnic si cu desavirsire uman, Cain se straduieste sa inteleaga ideea credintei, socotelile si faptele unui Dumnezeu de nepatruns. Fara sa renunte la umor, romanul incheie o cariera scriitoriceasca remarcabila, ridicind o ultima intrebare in privinta vietii.

„La fel ca Faulkner, Saramago este un scriitor atit de increzator in resursele si finalitatea operei sale, incit poate aduce la viata orice improbabilitate.” (John Updike)

„Jose Saramago va ramine unul dintre marii clasici occidentali... In toate meditatiile sale incintatoare despre tristetile vietii noastre exista mereu un spirit jovial ce ne invata arta de-a merge cumva mai departe, caci opera sa este in sine o extensie a vietii.” (Harold Bloom)

„Ca si in romanul sau Evanghelia dupa Isus Cristos, Saramago recreeaza in Cain povesti cunoscute de toata lumea, dar o face tot timpul atent la puterea lor si la puterea misterioasa a povestitului. Departe de a le rastalmaci ori de a le trunchia, le schimba la nesfirsit perspectiva, ca in lumina iluzorie si tot timpul schimbatoare a unei prisme.” (The New York Times)

Bun de citit intr-o dupa-amiaza, chiar foarte rexant si, dupa cum am mai spus, amuzanta, mi-a placut ultimul roman al autorului, Cain.